Festivalul de teatru ”Curtea Artiștilor”, ce a debutat spectaculos în data de 7 iulie 2022, continuă cu alte evenimente, care mai de care interesante. Este un festival maraton, ce și-a propus ca într-o perioadă lungă de timp (7 iulie - 11 septembrie 2022) să aducă în atenția publicului din Zalău nu mai puțin de 93 de evenimente. Vă prezentăm, în cele ce urmează programul Festivalului până la finalul lunii iulie 2022. Și, vă îndemnăm să participați la acestea!
Fiind atât de multe evenimente, ce se vor derula pe parcursul a două luni, este imposibil să nu apară mici probleme. Important este ca echipa coagulată în jurul lui Darius Prodan să comunice eficient pentru ca publicul să fie bine informat. Ceea ce s-a întâmplat deja, în aceste prime săptămâni.
De exemplu, pentru astăzi, 14 iulie 2022, era programat spectacolul ”Fabrici și Uzine”. Însă, din cauza îmbolnăvirea unuia dintre artiști, spectacolul a trebui să fie amânat. Schimbarea în program a fost anunțată cu rapiditate, ba mai mult, pentru ca publicul să nu aibă de suferit prin lipsa unui spectacol pentru ziua de astăzi, s-a găsit repede o variantă. Astfel, de la ora 21.00, în locația cunoscută deja, pe strada Morii nr.1/A, va avea loc spectacolul de magie ”GOL” susținut de Șerban Borda.
- Sâmbătă, 16 iulie 2022:
- ora 21.00 - Teatru: ”Verde tăiat” (gratuit);
- Duminică, 17 iulie 2022:
- ora 19.00 - Spectacol pentru copii - ”Fabuloasa aventură a lui Pim”
Începând de luni, 18 iulie 2022 și până la finalul lunii iulie, programul evenimentelor este următorul:
- luni, 18 iulie 2022:
- ora 18:00 - Atelier modelat lut pentru copii
- marți, 19 iulie 2022:
- ora 18:00 - Connect: Podcastul Artiștilor, episodul 2
- ora19:00 - Performance stradal - Fluturele Emilia
- miercuri, 20 iulie 2022:
- ora 18:30 - Vernisajul expoziției de fotografie ”Viața este Viață” - Mirel Matyas
- ora 19:00 - Reconnect: Stand-up Poetry
- joi, 21 iulie 2022:
- ora 19:00 - ”Vindecare”; concert Alex Ștefănescu
- vineri, 22 iulie 2022:
- ora 21:00 - ”Introvertiții” - spectacol de improvizație cu Adrian Balint, Cristi Ciui, Dragoș Stan, Paul Socol și Sasha Ciobanu
- sâmbătă, 23 iulie 2022:
- ora 21:00 - Stand-up comedy cu Teo
- duminică, 24 iulie 2022:
- ora 19:00 - Spectacol pentru copii - Viața secretă a celor mai neobișnuite obiecte
- luni, 25 iulie 2022:
- ora 18:00 - Atelier de păpuși din șosete
- marți, 26 iulie 2022:
- ora 17:00 - Connect: Podcastul Artiștilor, episodul 3
- ora 19:00 - Performance stradal - Regina și Nimfa Pădurilor
- miercuri, 27 iulie 2022:
- ora 18:30 - vernisaj:”Ora 8” - Rișco Raluca Anamaria
- ora 19:00 - Reconnect: Spectacol de lectură
- joi, 28 iulie 2022:
- ora 19:00 - Teatru: ”Istoria Românilor pe Scurt” cu Bogdan Gotineac, Dragoș Lupău și Silviu Ruști
- vineri, 29 iulie 2022:
- ora 21:00 - Concert Liviu Teodorescu
- sâmbătă, 30 iulie 2022:
- ora 21:00 - Teatru: ”Declick” cu Alexandru Unguru și Antonia Ionescu
- duminică, 31 iulie 2022:
- ora 19:00 - Spectacol pentru copii - Mini-Omul de Știință
Cei care doresc să ia parte la aceste evenimente, își pot procura biletele fie online, de pe site-ul oficial Curtea Artiștilor, fie de pe site-ul Programe și bilete, dar și direct de la intrare.
Pentru alte informații legate de Festivalul ”Curtea Artiștilor”, urmăriți și rețelele de socializare:
- Facebook;
- Instagram: Pro Teatru
- Youtube: ProTeatru
- Tik Tok: proteatru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu