Lecția de arheologie, cu dr. Horea Pop

Horea mă așteaptă la ”podul de fier” din Șimleu-Silvaniei și de acolo îl urmez până la capătul străzii Argeșului. Acolo suntem deja așteptați de băieții cu care sapă în sit-ul arheologic de sus, de pe Măgura. După ce-l salutăm pe tânărul domn primar al Șimleului, pornit și el, devreme, la muncă, o luăm la pas, pe drumul ce urcă prin pădure. Băieții, tineri, se pierd repede în față, noi, o luam încet, povestind. Și Horea are atâtea de povestit, doar să-l provoci. Până sus, aveam să aflu cum a ajuns el arheolog.

 

”Horea, de câte ori ai urcat pe Măgura?” – deschid eu conversația. Abia rostită aveam să realizez că e o întrebare proastă, pentru a începe un interviu cu dr. Horea Pop, arheolog la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Dar fără să stea pe gânduri, Horea îmi răspunde, previzibil: ”De câte ori? Dar cine mai știe...De sute, habar nu am. Am urcat prima dată pe Măgura, pe undeva prin clasa a VII-a, a VIII-a. Era prin 77 – 78, cam așa ceva.”

Nu știu cât am urcat, însă ne oprim să ne tragem sufletul. Măgura ne ademenește cu umbrele ei. Deși e abia 8 dimineața, e cald deja. Pârâul ce ne însoțește o bună bucată de drum e secat deja. Secetă mare și aici. După ce admirăm în liniște pădurea și ne lăsăm cuprinși de vraja ei, Horea reia povestea: ”Sunt trei căi de acces. Una e pe aici, pe strada Argeșului, una pe partea cealaltă a dealului de pe strada Andrei Mureșanu și alta, pe culmea dealului, de lângă Biserica Romano-Catolică. Așa cum îți spuneam, atunci, în anii aceia am găsit pe Măgura primele cioburi. Și, ca orice copil visam să ajung arheolog. Matei, fie iertat, într-o discuție în prezența tatălui meu îmi spune: Ca să ajungi arheolog trebuie să înveți matematică și fizică. Cu siguranță era montat de ai mei, care ar fi vrut, cum era moda pe vremea aceea să mă fac inginer. N-am renunțat însă la visul meu, în 1986 am intrat la Facultate și am terminat în 1991, cu cinci ani.”

Continuăm să urcăm. Dacă până acum panta a fost rezonabilă, acum era piezișă de-a dreptul. Trecem pe lângă câteva vii, eu mă opresc să fac fotografii. Orașul se vede jos, la poala dealului. Să se vede până departe spre culmile Meseșului. În dreapta e Măgura Priei, iar spre stânga, la orizont se desfășoară culmea Meseșului.

”În studenție am urcat des aici. Îmi tot făceam planuri, cum abordez situl, mi-l trasam în minte. Una dintre legende spune că aici ar fi fost Dacidava din cartea lui Ptolemeu. Ipoteza e disputată, ar putea să fie aici. Ipoteza a fost lansată de Sever Dumitrașcu și Vasile Lucăcel pe baza unei săpături, a unui sondaj făcut aici. Însă nu au publicat nimic. Cert este că aici, unde mergem, e cel mai bun loc de pe Măgura Șimleului”

Ca un profan ce sunt, îmi trebuie ceva până mă dumiresc și localizez locul în care ne aflăm, în timp și spațiu. Deși suntem în Barbaricum, zona din afara granițelor Imperiului Roman, sau Dacia Liberă cum ne place să spunem, zona era controlată totuși de romani. Romanii au exercitat tot timpul un control, nu permiteau să se refacă fortificațiile. Elitele dacilor au fost decapitate astfel că oamenii simpli nu se puteau organiza. Era modalitatea Romei de a controla zona.

Lăsăm când de o parte, când de alta, porțile de acces spre vii. Unele sunt dărăpănate, altele se țin încă bine. Cândva, toată Măgura era plină de vii. Și acum mai sunt, dar tinerii nu mai lucrează via, au preferat traiul din țări străine. Și, aici pe Măgura, pe locul viilor părăsite, Natura își reintră treptat, in drepturi. Îl provoc pe Horea să reia discuția, mă interesează contextul în care a ajuns la Muzeul din Zalău. Horea Pop: ”În 1991, când am terminat facultatea am primit repartiție în Săcuieni, Bihor. Am fost ultima generație cu repartiție. Nu m-am dus. Am aflat că la Muzeul din Zalău e un post scos la concurs. Am dat concursul și am l-am luat. De atunci sunt la muzeu”.

Nu ne dăm seama cum a trecut timpul, nu cred că de jos până aici e o distanță mai mare de un km. Poate nici atât. Poveștile lui Horea ne-au dat aripi și am ajuns. Suntem la 370 m altitudine. Aproape am ajuns, îi vedem deja pe băieți așteptând ca Horea să le dea indicațiile și să se apuce de lucru. Însă, povestea cu adevărat interesantă, pentru care am ales să urc până aici, abia acum începe.

”Ca să înțelegi mai bine. De o parte și de alta erau râpe adânci, pe aici era drumul de legătură. Dacii au făcut aici un șanț și o palisadă. În spatele acestui șanț era fortificația de lemn de 3-4 metri înălțime. Asta a fost prima fază, probabil în perioada lui Burebista. Apoi, în a doua fază, mai sus, era o fortificație de incintă circulară, care a fost abandonată într-o perioadă de relativă relaxare, de pace. Apoi, următoarea fază e aici. Îmi arată pe unde a fost șanțul transversal pe șa, cu o adâncime de 2 metri și lat de 3 metri. Tot pământul rezultat din săparea șanțului a fost aruncat mai sus.”

Complexul de palisade a fost incendiat la războaiele cu romanii. În anii anteriori, săpăturile conduse de Horea Pop au evidențiat diferite faze ale fortificației. S-a săpat și în terasele de sub fortificații. Aici Horea a găsit și câteva tezaure. Primul, în zona atelierului metalurgic, a fost descoperit în 1997, în perioada în care la Zalău se desfășura congresul dedicat Limesului roman. Era un tezaur consistent, 54 de denari. Extinzând aria cercetată, în zona ce se presupune că ar fi fost pământul deversat din construcția șanțului, în 2008 s-a mai găsit un tezaur monetar. Din punct de vedere al specialiștilor, al arheologilor, putem vorbi de tezaur de la 3 monede în sus.

Admir panorama asupra vârfurilor împădurite, scăldate în lumina soarelui de dimineață. În stânga e vârful cel mai mare, de 597 m – Observator, iar în dreapta, se vede ceva din Őrhegy. În spate, acolo unde sunt băieții, dincolo de șa, e Dealul Cetate. Odată familiarizat cu locurile, abia aștept să-i văd la lucru. Și mai ales, abia aștept să-mi spună Horea ce a găsit în aceste zile de săpături. 

Pe culme ne așteaptă o jumătate de Lună și corul cicadelor. Un profesor universitar scria zilele trecute de cicadele care se aud prin parcurile Clujului, de zici că ai fi undeva în zona mediteraneeană. Așa și aici. Clima s-a schimbat, iar valurile de căldură excesivă și secetă fac ca habitatul acestor insecte să se extindă mult în nord. 

Tinerii sunt ascultători, urmăresc cu atenție ce le spune Horea. ”Cine a săpat aici? Nu e bine! Unde sunt cei 25 de centimetri?” – le spune la un grup de băieți. Pe alții îi laudă: ”Acolo e bine, vedeți?”. Mă îndepărtez puțin de ei și-mi caut aparatele. Vreau să filmez, dar și să fac poze. Până să mă dezmeticesc și să-mi trag sufletul, îi aud pe băieți: ”Fibulă! Am găsit o fibulă!” Horea confirmă, după ce o studiază cu atenție. E prima descoperire de azi. Ziua se arată a fi promițătoare! Orice fragment de metal e important, orice ciob. Interesantă meserie arheologia asta. Mie mi se pare că seamănă oarecum cu un puzzle cu mii de piese împrăștiate, pe care trebuie să-l recompui în condițiile în care nici nu ai toate piesele și nici modelul. Practic construiești ipoteze de lucru, apoi le verifici prin săpături. Ceea ce descoperi poate confirma, sau după caz infirma ipoteza.

În cazul nostru, în campania de săpături din 2022, pe dealul Cetate, ipoteza este că zona cercetată, ceva mai jos de cea în care, cu ocazia unei altei campanii din anii anteriori s-a confirmat existența unui centru de prelucrare a metalelor, suntem în perimetru a ceea ce ar putea fi un fel de magazin care comercializa produsele realizate în acel centru. Așa s-ar putea explica faptul că fragmentele de fibule, de diferite forme și mărimi sunt împrăștiate. Horea a mai săpat aici, în 1994 și 1997, apoi în 2008. Este posibil ca un tezaur din prima perioadă a fortificației, de care n-a mai știut nimeni, să fi fost împrăștiat involuntar în urma construcției noilor șanțuri și palisade. Așa se explică faptul că acum, inventarul arheologic este împrăștiat. Plus că s-au găsit și câteva monede.

După ce Horea le dă de lucru băieților, îmi arată o parte din cele găsite. Ne așezăm jos, pe ”martor” – malul lăsat nesăpat dintre două zone. Recunosc, sunt emoționat. Poate, sunt primul din afara echipei, care vede rezultatul acestei campanii de săpături. Tacticos, Horea scoate ”comoara”. Poate că din punct de vedere al specialiștilor nu e cine știe ce, însă, pentru mine e o comoară. Piesele le are puse în cutiuțe și pungi, alături de bilețele pe care consemnează locul găsit, raportat la planul desenat pe hârtie milimetrică. Îmi dau seama că nu se sapă la întâmplare, că există o logică în tot ce se face. Că în fiecare an, arheologul analizează datele obținute din săpăturile anterioare și decide unde continuă. Așa a făcut și Horea și, iată, intuiția lui – formată după zeci de ani de practică pe șantiere arheologice, a dat roade.

Din cutiuțe și pungi își fac apariția resturi de fibule sau părți componente ale unor bijuterii. Se remarcă un fragment mic, de formă aproape pătrată, pe care se vede clar un desen ce aduce cu petalele unei flori. Horea mă lămurește, este vorba despre ”ochii diavolului” – un motiv folosit în lumea medievală. Aici, pe dealul Cetate, există dovezi ale locuirii din epoca dacică și până în cea medievală. Peste vechile cetăți dacice au fost construite fortificații medievale. Așa se explică faptul că inventarul arheologic găsit poate fi din epoci diferite. Este deosebit de frumos și restul de inel ce mai păstrează încă o piatră semiprețioasă.

Apoi, din pungi își fac apariția cele 5 monede. Acestea sunt monede republicane. Horea le ia pe rând și mi le prezintă: ”Pe această monedă este Zeița Nike pe cal – Zeița Victoriei și este foarte lizibil numele magistratului care a emis moneda. Pe avers avem un personaj, cu siguranță o divinitate”. Pune moneda la loc, o ia pe următoare și continuă: ”pe alte monede apare Roma, cu coif, ca și pe această monedă. Uneori coif înaripat. Pe revers apare iarăși Zeița Victoria în gvadrigă (N.N. car tras de patru cai)” E fascinantă lecția de istorie practică pe care Horea mi-o predă, aici pe Dealul Cetate. Dacă ar fi așa toate orele de istorie din școli...

Printre monedele descoperite acum, există și un fragment de monedă imperială, în care Augustus, primul împărat roman apare în profil dreapta. Conform arheologului Horea Pop, piesele din acest tezaur (vorbim din tezaurul descoperit în 2008, din care se pare că fac parte și acestea) par a fi falsuri de epocă. ”De ce afirmăm acest lucru? Pentru că majoritatea pieselor sunt sub greutatea standard a Imperiului Roman pentru denari. Deci, în loc să aibă aproape 4 grame, ele au undeva la 3,5 grame. Cel puțin în acest atelier, aceste falsuri nu se realizau prin ștanțare ci prin turnare”. Urmează apoi o serie de explicații tehnice ale metodei folosite, la care m-am pierdut... Dar am înțeles ideea: în acest atelier metalurgic din apropierea locului unde ne aflăm acum, s-au realizat și falsuri ale monedelor romane.

După ce am văzut toate piesele de metal descoperite (pinten, fibule, inel, monede), un băiat a adus, la solicitarea lui Horea o pungă cu resturi ceramice, pe care arheologul a ținut să mi le arate. Unele cioburi nu spun nimic, în schimb altele, au realizate incizii geometrice. Poate că multe dintre ele vor fi asamblate de către specialiștii restauratori ai Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău.

Horea Pop: ”O cercetare arheologică nu se rezumă doar la cercetarea contextelor, la lămurirea unor probleme de stratigrafie. Cele mai multe argumente pe care le aduce o cercetare este asigurată de piesele găsite în acea cercetare. Bineînțeles, ceramica este un lucru destul de banal și constant aici, pe Dealul Cetății, ceramică în calitate destul de consistentă, dar piesele cu valență arheologică sunt piesele din material special, piesele de metal. Surprizele nu au încetat să apară, ne-au apărut și cinci monede din tezaurul descoperit în campania din 2008, ceea ce ne face să fim și mai mulțumiți de campania din acest an.”

Soarele arde deja și am impresia că-l țin pe Horea din lucru. Așa că, după poza de grup, îmi iau rămas bun de la băieți și de la Horea Pop și, adunându-mi aparatura, o iau ușor spre oraș. Trebuie neapărat să le spun numele, au muncit din greu în aceste zile. Sigur, au fost plătiți pentru asta, dar și așa sunt greu de găsit voluntari pentru săpăturile arheologice. Așadar, echipa condusă de dr. Horea Pop, din cea de a XVI-a campanie de săpături pe Dealul Cetate a fost următoarea (de la stânga la dreapta): Trif Mihai, Inocan Sergiu, Ignatiuc Mircea, Mac Ștefan, Lingurar Olimpiu, Remeș Daniel și Rostaș Alexandru. 

O iau agale spre oraș, lăsând situl arheologic și jumătatea de Lună în spate. Mă hotărăsc să număr pașii până jos. Sunt exact 625, până la ieșirea de pe drumul forestier. Nu pare mare distanța, însă să urci și să cobori zilnic, sau poate și de câteva ori pe zi, e altceva. Las Măgura în spate și, meditând la mileniile scurse, la straturile istoriei așezate unele peste altele, nu pot să nu mă gândesc, ce lăsăm noi, civilizația de acum. Ce vor descoperii arheologii viitorului, peste alte 2-3 mii de ani?