marți, 2 iulie 2013

Jurnal croat: de la Zagreb la Dubrovnik (2)

Croația este din 1 iulie 2013, stat membru al Uniunii Europene. În cinstea acestui eveniment, blogul Foto-Travel publică o serie de articole sub genericul ”Jurnal croat: de la Zagreb la Dubrovnik” - ce reprezintă experiența turistică acumulată în vara anului 2011. Pentru episodul al doilea al serialului, vă invităm să citiți despre orășelul Okrug Gornji.



Pentru sejurul de 7 zile pe coasta dalmată, am ales pentru cazare localitatea Okrug Gornji. Alegerea acesteia a fost condiționată de posibilitatea efectuării unor excursii de o zi la diverse obiective culturale aflate în apropiere. Ne-am dorit să fim aproape de orașe ca Trogir, Split sau Šibenik renumite prin faptul că au obiective incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Chiar și pentru o escapadă la Dubrovnik, este indicat să fii cât mai în sudul țării. Nu ai cum să vizitezi într-un timp atât de scurt toată coasta dalmată, așa că alegerea unui loc în care să găsești cazare la un preț rezonabil, poziționat strategic față de obiectivele vizate, este foarte importantă.


Am ajuns la Okrug Gornji venind de la Grabovac, localitate situată în proximitatea parcului Național Plitvice. Traseul de 250 kilometri urmează drumul național D1 până în dreptul localității Udbina, apoi drumul național 522 până la intersecția acestuia cu autostrada A1 / E71. Drumul este foarte bun, nu este aglomerat și traversează o zonă deluroasă. Pe alocuri se văd urmele războiului de independență din 1991-1995 prin care Croația s-a desprins din fosta Iugoslavie. La un moment dat, GPS-ul ne cere să părăsim autostrada și să urmăm traseul drumului național D58 ce duce peste dealuri spre țărmul Mării Adriatice. Pentru cei 41 de kilometri parcurși pe A1 am plătit 16 kuna (aproximativ 10 lei). 



Ajungem pe coasta dealului de unde imaginea orașului Trogir și a insulei Čiovo este una deosebit de spectaculoasă. Șoseaua coboară în serpentine pe coasta dealului ce pare dezolant, fără vegetația cu care eram obișnuiți, doar cu piatră și arbuști de înălțime mică. Îți aduci aminte instantaneu că numele rasei de câine ”dalmațian” vine de la aceste dealuri ”pătate” cu vegetație răsfirată printre stânci. Nu am înțeles ce sunt cu acele linii nesfârșite de pietre, ca niște ziduri, ce brăzdează coama dealului.
peisaj tipic dalmat

”garduri” de piatră pe coasta dalmată

vedere asupra localităților Okrug Gornji și Okrug Donji de pe insula  Čiovo

șantierul naval din Trogir
Traversăm partea nouă, modernă a orașului Trogir și curând ajungem pe mica insulă pe care este grupat vechiul oraș. De aici, peste un pod mobil, traversăm un braț al Mării Adriatice și ajungem pe insula Čiovo. Insula s-a aflat mereu în calea cuceritorilor, urmele lăsate de aceștia se văd încă în arhitectura vechilor biserici de piatră. Satele pitorești Arbanija sau Slatine sunt ideale pentru vacanțele familiilor cu copii. În schimb, cele două localități mai mari Okrug Gornji și Okrug Donji sunt căutate în special de tineri. Lângă insula Čiovo se găsesc câteva insulițe, dintre care merită menționată insula Kraljevac unde se spune că s-ar fi ascuns însuși regele Ungariei, Béla al IV-lea, din dinastia arpadiană, din fața invadatorilor mongoli.

podul mobil ce separă Trogir de insula  Čiovo
Panoul ce semnalizează intrarea în localitatea Okrug Gornji

Okrug Gornji este un orășel tipic dalmat, dar care este asaltat vara de mii de turiști. Orașul este înconjurat de vegetație mediteraneană bogată și dispune de lungi plaje cu pietriș cu apă de adâncime medie, potrivite pentru familiile cu copii. Este recunoscut faptul că în Croația nu există plaje cu nisip și că adâncimea apei este mare la doar câțiva metri de țărm. Este principalul neajuns, dacă se poate numi așa, al acestei țări de altfel spectaculoasă. Mai ales seara, plajele sunt populate de tineri dornici de distracție, fiind animate până noaptea târziu.


faleză în Okrug Gornji, de-a lungul țărmului Mării Adriatice


port pescăresc în Okrug Gornji

una din nenumaratele terase de pa plajă

Din punct de vedere turistic, Okrug Gornji dispune de unul dintre cele mai moderne camping-uri din Croația. Camping-ul Rozac clasificat la trei stele oferă amatorilor locuri de campare într-o pădure de pini, pe malul mării. Există toată infrastructura necesară, începând de la locuri de campare ce pot fi racordate la curent electric și televiziune prin satelit până la bucătărie modernă având cuptoare sau grupuri sanitare dotate cu mașini de spălat. Pentru cei care nu au rulote există posibilitatea închirierii unei căsuțe de lemn ce au camere cu 2 sau 3 paturi, baie cu duș, bucătărie, aer condiționat și televiziune prin satelit. Camping-ul este extrem de popular în special în rândul germanilor și italienilor, dar am văzut rulote înmatriculate în Austria, Olanda, Polonia sau Ungaria. Pentru mulți occidentali, și în ultimii ani și pentru mulți est-europeni, cazarea la camping este o soluție ieftină și practică. Pentru turiștii care nu sunt cazați în camping, intrarea pe plajă costă 20 kuna (aproximativ 12 lei)

Plaja Rozac

Camping-ul de trei stele Rozac
pe plaja campingului Rozac

Plaja Rozac, într-o zi perfectă de vară

Am avut șansă să fim cazați într-o pensiune situată chiar pe malul mării, fiind despărțită de aceasta doar de șoseaua ce face legătura între centrul orașului și Trogir. Pensiunea dispunea de o plajă privată, de fapt...o platformă de beton pe care eventual puteai să faci plajă. Noroc cu plaja campingului Rozac situată în imediata vecinătate.

Orășelul nu are cine știe ce obiective turistice, este mai degrabă o stațiune turistică modernă. Golful adăpostește un modern port de ambarcațiuni de mică dimensiune, iar plaja publică a orașului este mereu animată de tineri dornici de distracție.

Portul din Okrug Gornji
Plaja publică 
Dacă te plimbi însă printre vilele moderne, poți să dai de bisericuțe de piatră în stil romanic a căror turlă-clopotniță se înalță semeț spre albastrul cerului.


O plimbare de-a lungul falezei până în port, oferă o experiență de neuitat. De-a lugul falezei sunt plantați palmieri și măslini, iar apa este limpede ca și cristalul. Ce poate fi mai romantic decât un velier profilat la orizont pe întinsul nesfârșit al apei, în amurgul unei zile frumoase de vară?






Singurul inconvenient al cazării la Okrug Gornji ca de altfel în toată insula Čiovo, este acela că în plin sezon, comunicarea rutieră cu orașul vecin Trogir, și prin acesta cu continentul, se face extrem de anevoios din pricina blocajelor interminabile. Îți trebuie multă răbdare și timp ca să aștepți în coloană să înaintezi cu viteza melcului. Cei 2,5 kilometri dintre vila la care am fost cazați și podul de intrare în Trogir au fost făcuți în aproape două ore. Fie te trezești cu noaptea în cap, fie alegi traseul maritim cu unul dintre vaporașele ce realizează curse regulate între Okrug Gornji și Trogir.

În seria Jurnal croat: de la Zagreb la Dubrovnik a apărut articolul
 Jurnalul continuă cu episoadele:




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...