Porolissum Fest 2013 - ziua 1: Lecția de istorie

Nu este un secret faptul că-mi place istoria, mai ales istoria Imperiului Roman și că nu pierd ocazia de a participa la orice eveniment cultural-istoric desfășurat în județul Sălaj. Am așteptat cu nerăbdare ediția din acest an a evenimentului de reconstituire istorică, intitulat Porolissum Fest.

De fapt, județul Sălaj se poate lăuda cu organizarea în decurs de un an a două festivaluri de reconstituire istorică, ce au în centru Complexul Arheologic de la Porolissum: Porolissum Fest - organizat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj și Festivalul Roman Zalău-Porolissum organizat de către Primăria Municipiului Zalău. Chiar dacă poate părea ciudat că două instituții organizează festivaluri similare și există o confuzie a publicului neavizat în raport cu acestă stare de fapt, s-a ajuns la această situație pentru că ambele instituții, au obținut finanțări fie de la AFCN în cazul Muzeului Județean, fie prin POR în cadrul Primăriei Municipiului Zalău. Oricum, există deja o tradiție mai lungă sau mai scurtă a organizării acestor evenimente și din punctul meu de vedere, organizarea celor două festivaluri este benefică pentru creșterea vizibilității acestui obiectiv turistic de prim rang al județului Sălaj.

Porolissum: drumul roman

Porolissum: templul și taberna

În acest an, Porolissum Fest a fost organizat grație unei finanțări obținute de Muzeul Județean din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) în valoare de peste 53.000 lei, din care aproape 7.000 lei sunt contribuție proprie. Pentru ediția din acest an, a fost aleasă tema ”Daci vs. Romani 1925 de ani de la primele confruntări” prin care se propune reconstituirea istorică a primei confruntări dintre daci și romani la Tapae în anul 88 d.Hr. dar și evocarea unor ritualuri din cadrul anturajului împăratului Domițian.

Conform programului, prima zi a Porolissum Fest 2013 - se anunța a fi cel puțin interesantă. Sâmbătă 7 iulie 2013, de la ora 10, era programată o excursie la bisericuța medievală sculptată în stâncă de la Viile Jacului, în perimetrul extins al complexului arheologic. Cu o întârziere de o jumătate de oră, împreună cu alți 15 amatori de drumeții de toate vârstele și însoțiți de doi dintre specialiștii muzeului, am pornit într-o ”călătorie în timp”. Încă din fața Porții Praetoria a castrului mare de pe Dealul Pomăt, Ioan Bejinariu - cercetător științific în cadrul muzeului a ținut o lecție de istorie în aer liber, fiind urmărit cu mare atenție de către toți cei prezenți.

lecția de istorie în fața Porții Praetoria

”Dacă ne-am întoarce în timp, acum două mii de ani, practic toate pădurile de pe culmile pe care le vedem erau tăiate iar în locul lor am fi văzut un grandios sistem de fortificații care după cunoștințele noastre de până acum se poate estima la o suprafață de vreo 2000 de hectare, care includea granița romană - Limesul, două castre: castrul de pe Dealul Pomăt, care era cel mai mare din acestă zonă și unul dintre cele mai mari de pe Limes și castrul de pe Dealul Citera, un castru mai mic care era destinat să adăpostească garnizoana de cavalerie [...] În afară de cele două obiective era așezarea civilă care s-a dezvoltat în jurul castrului, așa numitul Vicus; avem orașul roman, avem amfiteatrul și toate aceste fortificații de pe Limes.” - își începe domnul Bejinariu lecția. Cuminți, adulți și copii deopotrivă îl ascultam vrăjiți și încercam să ne închipuim cum ar fi arătat Porolissum-ul atunci. 

Porolissum: Via Praetoria

Porta Praetoria văzută din castru

Trecem pe sub arcadele celebrei Porta Praetoria - reconstruită integral în anii 80, singura reconstituire de acest fel din Europa Centrală și de Sud-Est - și urmăm, ca acum aproape 1900 de ani, Via Praetoria ce duce direct la clădirea Comandamentului. Aici, Via Praetoria se intersectează cu Via Principalis, cele două drumuri fiind cele mai importante din castru. Lângă ruinele clădirii comandamentului, lecția de istorie continuă cu explicații legate de viața socio-economică a celor campați aici. Interesantă mi s-a părut povestea legată de valoarea pe care o avea atunci, moneda romană - denarul (în latină denarius). Ioan Bejinariu: ”În biblioteca de la Alexandria există o scrisoare a unui soldat roman adresată mamei sale în care spunea că datorită pasiunii lui pentru jocurile de zaruri, și-a pierdut solda pe care a primit-o în urmă cu ceva vreme și o ruga pe mama să-i trimită doi denari din care vrea să-și cumpere un măgar, trebuia să-și repare echipamentul, să-și cumpere vin și ulei de măsline și să-și asigure hrana până la următoarea tranșă de soldă”. Ne uităm în zare, în dreapta culmii Meseșului, acolo unde exista un viaduct care aducea apa în castru. Există o idee de a accesa fonduri europene pentru reconstrucția acestuia sub formă de ...hologramă! Ideea nu este nouă, autoritățile din Drobeta Turnu Severin și Kostol (Serbia) au accesat 1 milion de euro pentru implementarea unui proiect asemănător, prin care reconstituie cu ajutorul hologramei, podul de peste Dunăre a lui Apolodor din Damasc. Cred că punerea în aplicare a unui astfel de proiect ar reprezenta o atracție turistică în sine și ar mări considerabil fluxul de turiști care vin să viziteze Complexul arheologic Porolissum. 

Porolissum: clădirea comandamentului

panoramă asupra culmii Meseșului

Lăsăm în urmă clădirea comandamentului și ne continuăm drumul pe Via Decumana spre poarta de jos a castrului, Porta Decumana - poartă caracterizată prin două bastioane cu ieșindul semirotund. Părăsim castrul și ne îndreptăm spre Amfiteatrul de la Porolissum care este considerat de către specialiști ca fiind cea mai mare construcție publică din Dacia Romană. Construit inițial din lemn pe timpul împăratului Hadrian, a fost demolat și refăcut din piatră în anul 157 cu sprijinul indirect al împăratului Antonius Pius. Era un edificiu grandios, ce putea adăposti 5000 de spectatori, chiar și azi, după aproape 1900 de ani impresionează prin măreție. Privindu-l îmi aduc aminte de expoziția de fotografie realizată în cadrul unui proiect educațional și de una dintre fotografii denumită ”Soare de piatră”. Într-adevăr, în lumina puternică a soarelui, zidurile dispuse circular dau impresia unui soare...de piatră. Ascultăm în continuare explicațiile domnului Bejinariu: ”În spate era un templu dedicat zeiței Nemesis. Era divinitatea cea mai iubită, cea mai adorată de către gladiatori care înainte de confruntări mergeau să se reculeagă în acel templu și aduceau chiar mici ofrande” . 

Porolissum: amfiteatrul

Porolissum: loja principală a amfiteatrului

Porolissum: Templul zeiței Nemesis

De aici, de la Amfiteatru, avem o panoramă deosebită asupra Culmii Meseșului și a dealurilor din spatele acesteia. Peisajul este mirific, nu pare a fi poluat. Undeva în vale se vede o turmă de oi. În Amfiteatru se instalează o scenă pentru reconstituirile istorice de a doua zi. 

Complexulul arheologic Porolissum conține, în afara a ceea ce se vede datorită reconstituirilor - mă refer aici la castru, amfiteatru sau construcțiile care au format Vicusul roman - și ceea ce este atestat ca fiind unul dintre cele mai mari și mai prospere orașe romane de graniță. Este vorba despre orașul civil Porolissum, care a primit rang de municipiu și a fost capitala provinciei Dacia Porolissensis. Orașul nu se vede, nu este scos la suprafață, însă specialiștii cunosc în detaliu traseul zidului de incintă, amplasarea porților de acces în oraș, arterele principale de circulație etc. Practic întregul oraș este conservat ”in situ”. Domnul Dan Băcueț-Crișan, cercetător științific în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, explică: ”Orașul civil Porolissum este de 3-4 ori mai mare decât tot ce s-a restaurat până acum. Închipuiți-vă că sub nivelul ierbii la șase metri sunt ziduri păstrate în pământ, casă peste casă. A fost găsit Forumul, o piațetă imensă, cu colonade de marmură albă acoperite cu țiglă. Din păcate, costurile pentru a le păstra, pentru a le conserva astfel încât turiștii să le poată vedea, sunt enorme. Știm exact cum arată orașul, datorită unor cercetări cu ajutorul unor magnetometre cu protoni, știm exact unde începe, unde se termină, câte străzi are, ce fel de clădiri sunt acolo”. 

Dan Băcueț-Crișan

Excursia noastră continuă sau mai bine spus, abia acum începe. Odată cu traversarea văii ce ni se desfășoară în față, trecem de la epoca romană la cea medievală. Dan Băcueț-Crișan: ”dacă facem trecerea de la Porolissum la Evul Mediu timpuriu, din păcate aici avem prea puține urme post-romane sau din perioada migrațiilor. Ce este cert până acuma, este acea bisericuță paleocreștină, acel templu roman transformat în biserică, chiar vis-a-vis de vama roamnă. Mai avem urme de locuire foarte, foarte vagi în zona vicusului militar.”

Scopul excursiei noastre, este de fapt vizitarea chiliilor săpate în stâncă de la Viile Jacului. Sunt două rânduri de chilii, pe cei doi versanți ce cuprind satul Viile Jacului, cătun aflat în comuna Creaca, în prelungirea satului Jac. De fapt, întregul complex arheologic de la Porolissum se află pe teritoriul comunei Creaca, doar datorită căii de acces dinspre Moigrad, s-a încetățenit denumirea de Porolissum-Moigrad. Pentru a ajunge la chilia de pe versantul sudic, am traversat valea ce coboară de la orașul civil Porolissum. Am trecut printr-o veche livadă de meri, pe lângă casa fostului paznic al complexului de unde am vrut să ne aprovizionăm cu apă, dar nu era nimeni acasă. Am trecut pe lângă bolovani mari de piatră, ”bombe vulcanice” - rămășițe ale exploziei vulcanice care a creat Măgura Moigradului. Fiind un grup eterogen, format din adulți și copii, am fost nevoiți să ne tragem sufletul adăpostiți la umbra unui copac. Desigur, cea mai grea parte a traseului a fost aceea de urcare a dealului, până sus la liziera pădurii. Aici, până și cei doi specialiști ai muzeului au fost puși în dificultate, identificarea chiliei s-a dovedit a fi destul de dificilă, datorită vegetației. Am traversat o mică proprietate îngrădită, unde iarba era până aproape de genunchi. Cromatica florilor de câmp, fluturii ce roiau în jurul nostru, greierii ce se auzeau din iarbă, toate creau o imagine idilică. Doar soarele arzător ne gonea spre umbra deasă a pădurii.

casa fostului paznic al complexului arheologic

prin livadă spre Viile Jacului

flori de câmp multicolore

Aici, lecția de istorie începută la castru a continuat. Dan Băcueț-Crișan explică: ”Cei doi versanți sunt străpunși de găuri din care o parte au fost transformate în chilii. Chilia aceasta, o cunoaștem de la început de secol XX. Chilia a fost găsită goală, avem o singură piesă, un engolpion - o cruciuliță de bronz mare, un relicvar ce se desface în două - produsă într-un atelier rusesc și știm că datează undeva între secolele XI-XIII”. Desigur, se pune întrebarea de ce apar aceste chilii în zonă. Probabil, acestea se leagă de presupusa existență a Mănăstirii Sf. Margareta de Meseș. Conform lui Dan Băcueț-Crișan ”există o teorie, este povestea cu celebra Mănăstire Sf. Margareta de Meseș pe care toată lume o caută și încearcă să o găsească. La începutul secolului XX, primii care au efectuat săpături la Porolissum au descoperit morminte în interiorul zidurilor, care este logic să presupunem că sunt dintr-o perioadă de după romani, cunoscut fiind faptul că romanii nu-și înmormântau morții în curte [...] au fost găsite pietre cioplite extrem de interesante: pietre de fereastră traforată, cu fleuroane, specifice goticului; un jilț impunător de episcop din piatră cu tot felul de ornamente. Piesele nu au mai fost găsite în inventarul muzeului de la Cluj, probabil au dispărut în perioada 1940-1944”.
Mănăstirea Sfânta Margareta de Meseș se pare că ar fi fost ctitorită de ducele Almos, fiul regelui maghiar Geza I cu ceva înainte de 1106. Situarea acesteia în Poarta Meseșană este logică, din punctul de vedere al cercetătorului științific Dan Băcueț-Crișan, ”întrucât drumul vămii, sau drumul sării trecea pe drumul roman. Toate teoriile se leagă și converg spre a presupune că aici a existat mănăstirea.” Ca o contrapondere la existența mănăstirii, care era de rit apusean, au apărut aceste chilii de rit răsăritean. 

drum prin pădure

Mergând pe drumul de pe culmea dealului, prin pădurea de fag, ajungem după vreo 200 de metri lângă chilie. Intrarea este pe jumătate colmatată, cu aluviuni, dar se poate intra fără probleme. Chilia, este formată din două încăperi, separate printr-un perete de piatră ce are săpat o mică fereastră. Încăperea mai mare are o lățime de aproximativ 2 metri și o lungime de circa 3 metri și are în capătul ei, ceea ce a ar putea părea a fi un pat. Dacă te uiți spre intrarea în grotă, pe partea dreaptă se vede clar locul unde a fost stâlpul de susținere a porții. Conform estimărilor specialiștilor, chilia este datată între anii 1100-1300 și este cunoscută în zonă ca Pemnița Monului. 

intrarea în chilia săpată în stâncă

Pemnița Monului - intrarea

Pemnița Monului - interior

fereastră în peretele ce desparte încăperile chiliei

Facem o mulțime de poze și ascultăm cu interes explicațiile specialiștilor. Abia acum ne dăm seama că suntem doar la jumătatea drumului, adică traseul trebuie refăcut în sens invers pentru a reveni la castrul de pe dealul Pomăt. Cum grupul era însetat și vroiau să meargă în sat după apă, am decis să mă separ de grup și să refac traseul exact pe unde am venit. Cu un efort uriaș, sub soarele arzător, am traversat din nou valea și am luat în piept versantul sudic al dealului Pomăt. Pe drum, am avut parte de un spectacol uimitor: într-o zonă mlăștinoasă am dat de un grup de fluturi ”coada rândunicii” care se odihneau pe pământul umed. Să fi fost vreo 10-12 fluturi. I-am admirat preț de câteva minute, i-am fotografiat până și-au luat zborul în perechi de câte doi. O pereche de fluturi m-au însoțit o bună bucată de drum, până au fost atrași de florile de câmp din livadă. 

fluturi ”coada rândunicii”

”bombe” de erupție vulcanică

Sus la Amfiteatru, scena era gata de asamblat. Am ocolit castrul și am mers pe drumul ce duce direct la Vama romană. Am plecat în oraș cu intenția de a reveni după masa, să asist la instalarea taberelor.

scena amplasată în amfiteatrul roman

Când am revenit la Porolissum, taberele erau deja instalate. M-am plimbat prin tabără citind informațiile despre armata romană, afișate pe bannere-le cu care au venit diverse trupe de reenactment (reconstituire istorică). Am avut privilegiul de a sta de vorbă cu unul dintre ”romanii” din recent înființata trupă ce reconstituie Legiunea XIII-a Gemina care staționa la Apulum (Alba-Iulia de astăzi). Am ținut în mâna un gladius - celebra armă cu care romanii au cucerit lumea și am pus pe cap un coif roman. 

Am admirat scuturile trupelor, am văzut de aproape acel costum de blană de urs pe care-l purta signifer-ul; am văzut de asemenea vexillum-ul Legiunii a XIII-a Gemina și am făcut cunoștință cu Luca, cel mai tânăr ”roman” din tabără. Avea un costum aproape identic cu al legionarilor, doar zalele erau din piele și gladius-ul adaptat vârstei. 

Luca - cel mai tânăr legionar

legionar de veghe la Porolissum

Spre seară, am luat parte la un curs gratuit de tras cu arcul și am asistat la ”invadarea” taberei de către călăreții huni, ce alcătuiesc grupul de reconstituire istorică Vulturii din Călata. Și ei vor participa la Porolissum Fest. 

Nu am plecat de la Porolissum fără a admira un apus superb de soare. Culorile apusului, surprinse cu greu de aparatul de fotografiat, vorbesc de la sine.

apus de soare la Porolissum

Porta Praetoria în lumina asfințitului