Se afișează postările cu eticheta Belgia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Belgia. Afișați toate postările

joi, 9 mai 2013

O zi în Capitala Europei


Ziua de 9 mai are o triplă semnificație. În memoria poporului român această zi reprezintă Ziua Independenței, la 9 mai 1877 România își declara Independența față de Înalta Poartă prin cuvintele istorice ale ministrului de externe din acea vreme, Mihail Kogălniceanu rostite în Parlament: ”în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Tot pe 9 mai, de data aceasta în 1945, se încheia cel de-al II-lea război mondial, prin semnarea actului de capitulare a Germaniei. În amintirea acelei zile, se serbează la această dată Ziua Victoriei, ziua în care se reinstaurează pacea în Europa după 6 ani de război total.

Cinci ani mai târziu, pe 9 mai 1950 se pun germenii a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană, printr-un discurs ținut la Paris de către ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, care propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Propunerea lui Schuman de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel, este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. Pentru a comemora acea zi istorică, pe 9 mai se sărbătorește Ziua Europei.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...