Kincs Gyula omagiat la 110 ani de la moarte

Acum 10 ani, în decembrie 2015 scriam în prefața materialului In Memoriam Kincs Gyula (1859-1915) următoarele: „o comunitate este datoare să-și cunoască istoria, să-și prețuiască valorile și să-și cinstească înaintașii. Iar dacă acea comunitate este multietnică și multireligioasă cum sunt majoritatea comunităților transilvănene, atunci cunoașterea reciprocă a personalităților etniilor ce o compun devine un deziderat. Iată de ce am considerat mereu că istoria Zalăului nu este completă fără acceptarea și cunoașterea personalităților care au influențat cultura maghiară și prin extensie pe cea a concetățenilor de astăzi.” Au trecut de atunci 10 ani, noi tot cu dezideratul am rămas. Cele două mari comunități ce viețuiesc în Țara Silvaniei, românii și maghiarii, mai au încă multe punți de construit. Pe de o parte ultimele alegeri au demonstrat că o bună parte dintre români au intrat într-o zonă așa zis suveranistă, care de fapt nu este altceva decât una extremistă, cu accente neo-legionare, iar pe de altă parte, comunitatea maghiară se baricadează în bula ei, în narațiuni ce nu trec deloc înspre o cunoaștere sinceră, reciprocă. Încă ne mai batem cu pumnul în piept fiecare cu personalitățile ei, fără să înțelegem deloc că cei care au construit orașul acesta, maghiari, evrei, romi, români trebuie asumați de toți. Dar ce să vorbim când, „galeria primarilor Zalăului” începe cu primul primar român de după Unire, ca și cum orașul acesta ar fi fost întemeiat atunci. Sau, de cealaltă parte, la unele evenimente culturale de aniversare sau comemorare a unor personalități maghiare, românii nu participă deloc...

Acum 10 ani, în decembrie 2015, un grup de zălăuani, români și maghiari, din jurul grupării „Amintiri despre Zalău”, depuneau o coroană de flori la mormântul lui Kincs Gyula din cimitirul reformat Zalău, o coroană ce avea panglici roșu-galben-albastru și roșu-alb-verde, cum nu s-a mai văzut prin Zalău. Apoi, în ianuarie 2016 se organiza la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj masa rotundă cu titlul „In Memoriam Kincs Gyula”, materialele prezentate atunci făcând obiectul unui supliment al revistei de cultură „Caiete Silvane”. Acum, la 10 ani distanță, comunitatea maghiară a ales, firesc, să-l comemoreze pe Kincs Gyula prin dezvelirea unei plăci în holul școlii la care a fost profesor - Colegiul Național „Silvania” (fostul Colegiu Reformat Wesselenyi” Zalău. Prezentăm în cele ce urmează un material semnat de Kürti Barna, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru disponibilitatea de a scrie un rezumat în limba română.

Finalizarea intervenției de punere în siguranță a bisericii de lemn din Bozna

Asociația ARHAIC este componenta sălăjeană a Ambulanței pentru Monumente, acel ONG care luptă cu timpul și cu nepăsarea, având ca scop salvarea monumentelor din România. De câțiva ani, prin intermediul Ambulanței pentru Monumente, câteva biserici de lemn sălăjene, aflate într-o stare avansată de degradare, au fost puse în siguranță, prin lucrări ce au vizat de cele mai multe ori refacerea acoperișului. Totul a pornit în octombrie 2018, când biserica de lemn din Brusturi (comuna Creaca) a fost pusă în siguranță. De curând s-a încheiat cea mai recentă acțiune de punere în siguranță, desfășurată sub genericul Ambulanței pentru Monumente, la Biserica de lemn din Bozna (comuna Treznea). Publicăm în cele ce urmează un material semnat de dr. Bogdan Ilieș - istoric, vicepreședinte al Asociației ARHAIC. Îi mulțumim și pe această cale pentru permisiunea de a reproduce acest material! 

Asociația ”Târnaț Kalotaszeg Durabil” și proiectele de salvare a patrimoniului din Țara Călatei

 

Țara Călatei (Kalotaszeg) este una dintre cele mai pitorești zone etnografice din Transilvania. Având centrul la Huedin (Bánffyhunyad în maghiară), aceasta se întinde între văile dintre orașele Cluj și Huedin. Zona a fost intens promovată de marele arhitect Kós Károly (1883-1977) care avea intenția, după Primul Război Mondial să constituie Republica Țara Călatei. N-a fost să fie, Consiliul Dirigent al Transilvaniei nefiind de acord cu această propunere. Astăzi, teritoriul Țării Călatei este împărțit între județele Sălaj și Cluj. Zona mai păstrează încă elemente de arhitectură extrem de valoroase dar acestea se degradează pe zi ce trece. Iar în lipsa unei acțiuni concertate a factorilor responsabili din cele două județe, în domeniul salvării și protejării acestor construcții (case vechi, edificii de cult etc), salvarea vine de la asociații și O.N.G.-uri. Despre proiectele unei astfel de asociații vom vorbi în cele ce urmează, grație unui material pus la dipoziție de istoricul Bogdan Ilieș. 

Biserica de lemn din Stana. Arhiva Muzeului de Etnografie al Transilvaniei. Foto: Denis Galowei, 1926

Repere Geografice: Lungul drum spre noi înșine

Blogul Foto-Travel este dedicat în special fotografiei de călătorie. De-a lungul anilor am postat aici diferite articole ce au avut ca obiect descrierea unor experiențe turistice. Am făcut acest lucru cu gândul că descrierea anumitor destinații poate inspira, așa cum eu am fost inspirat de lectura unor articole similare. De asemenea, am declarat de la început că blogul Foto-Travel va fi deschis tuturor acelora care vor considera oportun să-l folosească pentru a-și publica articolele, în special pe cele de călătorie. Chiar dacă, cu timpul, am extins sfera de interes, am rămas fidel acestui gen de articole, al impresiilor de călătorie. Aducem acum în atenția cititorilor, un material semnat de Mirela Costruț. Un text excelent însoțit de fotografii de călătorie superbe, numai bune de inspirat pe cei care vor să bată Europa la pas în această vară. 

Poveștile fazaneriei (2): Cuibul de viespi

Fazaneria din Panic, devenită la un moment dat a treia din țară ca și mărime, a funcționat în perioada 1987-2006. Între 1994-1995 și-a întrerupt activitatea, aceasta fiind ulterior reluată sub coordonarea domnului Aurel Margin. Vrem să (re)aducem în atenția zălăuanilor ”poveștile fazaneriei” văzute ca o serie de relatări, de rememorări, făcute de către cel care și-a dedicat o bună parte din activitatea profesională, unei activități atât de dragi lui. Prin amabilitatea domnului Aurel Margin, continuăm seria de povești cu o întâmplare pe cât de banală, pe atât de interesantă.

Poveștile Fazaneriei (1): o noapte agitată

Puțini dintre zălăuani își mai amintesc, sau poate alții nici nu au știut, de crescătoria de fazani din Panic. Aceasta a fost la un moment dat a treia ca mărime din țară, capacitatera de producție a acesteia fiind de 40.000 de fazani la livrare. La fel ca multe alte sectoare de activitate, nu a rezistat mult timp în economia de piață. Ultimul șef al crescătoriei fiind domnul Aurel Margin - un mare iubitor al Naturii și al faunei în special. Nu de puține ori, în postările mele legate de păsări, domnul Aurel Margin a intervenit cu comentarii pertinente, foarte bine documentate. Așa că i-am lansat provocarea de a împărtăși cu noi o parte din experiențele sale de la fazanerie. Îi mulțumesc și pe această cale că a acceptat provocarea. Așa că, o să vă oferim o parte din ”Poveștile Fazaneriei”.

Biserica de lemn din Chechiș – Pictură exterioară recuperată după 120 de ani

Bisericile de lemn sălăjene sunt pline de surprize. Asta în ciuda diferitelor proiecte ce au urmărit studierea și promovarea acestora. Mereu se găsește câte ceva interesant, fie că este vorba despre o inscripție, de un detaliu de arhitectură sau de elemente ce țin de iconografia bisericii. În ultimul timp, există o mișcare ce vine din zona societății civile, de a redescoperi o parte din secretele ce încă înconjoară aceste edificii de cult, începând cu datarea dendrocronologică menită să confirme anul construcției, trecând prin proiecte ce vizează punerea sub protecție a unor biserici sau de redescoperire a picturii exterioare. Recent, la Chechiș (comuna Bălan), pe Valea Almașului, o biserică de lemn ce datează din a doua parte a secolului al XVIII-lea, și-a descoperit o parte din secrete: pictura exterioară păstrată sub stratul de tencuială de la 1899.

Ultimele patru luni din viaţa lui George Pop de Băseşti

Sălajul a dat istoriei o seamă de personalități de prim rang, iar acum, în Anul Centenarului, este de datoria noastră să le readucem în atenția publică. Cu atât mai mult cu cât societatea românească trece printr-oi criză profundă de identitate, iar tinerei generații par a-i lipsi valorile la care să se raporteze. Recent, în cadrul activităților dedicate Centenarului, au fost organizate la Zalău o serie de evenimente menite să evoce personalitatea lui Gheorghe Pop de Băsești, cel care a prezidat Adunarea Națională de la Alba-Iulia, la împlinirea a 99 de ani de la moartea acestuia. Cu această ocazie, domnul Daniel-Victor Săbăceag - inspector superior în cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Sălaj a prezentat materialul intitulat ”Ultimele patru luni din viața lui George Pop de Băsești”. Reproducem în cele ce urmează o variantă prescurtată a materialului prezentat, mulțumindu-i totodată domnului Daniel-Victor Săbăceag pentru acceptul de a-l posta pe blogul Foto-Travel.

CENTENAR: Gheorghe Pop de Băseşti – 99 de ani de la moarte

În anul Centenarului Marii Uniri, continuăm demersul de a publica materiale ce evocă personalitatea unor participanți direcți la evenimentele din decembrie 1918. Din acest punct de vedere, județul Sălaj are cu ce se mândi: cel care a fost ales Președinte al Marii Adunări Naționale - Gheorghe Pop de Băsești (1835-1919) este sălăjean (vorbim de vechiul comitat / județ Sălaj). Cu ocazia comemorării a 99 de ani de la trecerea în eternitate a marelui om politic, publicăm un material apărut astăzi, 23 februarie 2018, în cotidianul Magazin Sălăjean, sub semnătura lui Daniel Mureșan - directorului publicației.

Cecenia - note de călătorie

Blogul Foto-Travel continuă seria articolelor scrise de colaboratorii săi, cu un material scris de către jurnalistul Daniel Mureșan - managerul cotidianului Magazin Sălăjean și membru fondator al Asociației Jurnaliștilor din Sălaj. Recent, Daniel Mureșan s-a întors dintr-o deplasare efectuară la Grozny, capitala Republicii Cecenia. O parte din experiența sa de turist în acestă zonă sensibilă și atât de exotică pentru cei mai mulți dintre noi, este redată sub forma unor note de călătorie, publicate în articolul ”Cecenia - note de călătorie” din ediția din data de 3 februarie 2015 a ziarului Magazin Sălăjean. În materialul de față am preluat acel articol, cu acordul autorului. De asemenea, fotografiile care însoțesc material sunt din colecția personală a lui Daniel Mureșan. Așadar, haide-ți să călătorim, fie și virtual în ...Cecenia.

Moschee din Grozny, capitala Ceceniei. Sursa foto: colecția personală Daniel Mureșan

O lume (aproape) scufundată

Laura Galvácsy - profesoară de geografie la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Zalău, ne-a încântat în urmă cu ceva timp cu un articol superb în care descrie experiența ei în Mardin, un oraș din sud-estul extrem al Turciei. Iată că revine cu un alt articol, la fel de interesant în care prezintă orașul antic Hasankeyf amenințat cu dispariția prin punerea în aplicare a unui proiect energetic. Pozele ce ilustrează acest articol sunt realizate de Laura. 

Călătoria ne duce  cu un pas  dincolo de ceea ce știm că suntem. Ne plasează  dincolo de tabieturile, obiceiurile, limba sau stilul de viață  în care ne simțim confortabil. Totul e să îți învingi teama. În cazul meu, teama de zbor, teama de a călători singură, teama (sau mai corect spus timorarea) de a relaționa  cu oameni necunoscuți, teama de a pleca într-un loc ”nesigur” și într-o lume ”altfel”. Lumea exotică și îndepărtată a Turciei orientale. Turcia de sud–est.

În căutarea Șeherezadei

Există locuri în lume care nu apar nici într-un ghid turistic, deși cei care se încumetă să ajungă acolo, sunt captivați de ceea ce găsesc. Un astfel de loc, desprins parcă din ”O mie și Una de Nopți” este micuțul orășel Mardin, situat în sud-estul Turciei, aproape de granița cu Siria și Irak. Deși este situat într-o zonă de risc, este considerat a fi unul dintre cele mai tolerante orașe din Turcia, aici conviețuind turci, arabi, kurzi și armeni. Blogul Foto-Travel vă prezintă o poveste captivantă, scrisă de Laura Galvácsy - profesoară de geografie la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Zalău. Laura a beneficiat în aprilie 2012 de o vizită de studiu la Mardin, aplicând în cadrul proiectului Long Life Learning pentru tema ”Control și Evaluare în Educație”. A fost atât de impresionată de ceea ce a văzut, încât ceea ce scrie ea la doi ani de la acea vizită, pare a fi la fel de actual. Un articol asemănător, a apărut sub semnătura ei în revista ”Geographica” a profesorilor de geografie din județul Sălaj. Iată cum descrie Laura Galvácsy experiența culturală trăită la Mardin. Pozele care însoțesc materialul sunt realizate chiar de Laura.

Mardin, un oraș care arată ca și acum 2000 de ani

Tradiții de Paște pe Valea Someșului - Ciocota de la Rus

Într-o lume profund globalizată, în care importăm cu prea mare ușurință obiceiuri ce ne sunt străine, a păstra și promova tradițiile și obiceiurile locale, specifice satului românesc autentic, poate părea un demers desuet, riscant. Unele sate sălăjene mai păstrează încă obiceiuri pascale a căror origini se pierd în negura timpului. Pe Valea Someșului, în amonte, cam la jumătatea distanței dintre Dej și Jibou, se află pe malul stâng al râului, într-un cadru natural de excepție satul Rus. Aici, încă se mai păstrează un obicei de Paște inedit: Ciocota de la Rus.

Despre acest obicei, ce dă un farmec aparte Sărbătorilor Pascale, ne povestește Ana-Maria Mureșan - profesor de limba și literatura română la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. A acceptat provocarea lansată de blogul Foto-Travel de a aduce în atenția cititorilor săi, acest obicei specific Paștelui. Îi mulțumim și pentru pozele vechi, de epocă ce ilustrează acest articol.

Un cadou surpriză de Crăciun

Crăciunul este aproape sinonim cu dragostea de a dărui. Cine nu se așteaptă să găsească sub bradul împodobit un cadou, fie el cât de mic? De cele mai multe ori anticipăm că vom primi un cadou, suntem siguri că cei dragi s-au gândit la noi și în acest an, la fel cum nici noi nu i-am uitat. Dar dacă primești un cadou surpriză la care nu te-ai fi așteptat? Bucuria este cu atât mai mare!

Colindatul de ceată bărbătească pe lista UNESCO

De curând, Agenția Națională de Presă Agerpres anunță prin intermediul unui comunicat că lista patrimoniului Imaterial UNESCO (Intangible Cultural Heritage of Humanity) s-a îmbogățit prin încă 11 noi intrări. Printre acestea se află ”colindatul de ceată bărbătesc din România și Republica Moldova”. Decizia a fost luată joi 5 decembrie 2013, în ajun de Moș Nicolae, de către Comitetul Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Imaterial UNESCO, cu ocazia celei de-a 8-a sesiuni anuale ce s-a desfășurat în perioada 2-7 decembrie 2013 la Baku, în Adzerbaijan.

grup de colindători. sursa foto: www.doxologia.ro

Sălăjeanul ce a cântat cu Maria Lătărețu

Județul Sălaj ascunde multe locuri frumoase, unele chiar spectaculoase. Despre multe dintre ele se știe atât de puțin, poate și pentru că puțini sunt sălăjeneii care să-și dedice o bună parte din timpul lor, descoperirii și promovării acestor locuri unice. Unul dintre acești neobosiți căutători de ”comori culturale” este jurnalistul Sebastian Olaru. A cutreierat județul în lung și-n lat, a scris nenumărate reportaje despre frumusețile județului, a promovat această parte de țară fie prin articolele postate pe blogul propriu intitulat ”cuvinte.și.fotografii” fie prin intermediul Agenției Naționale de Presă Agerpres, al cărei corespondent pentru Sălaj este. De data aceasta Sebi Olaru surprinde plăcut printr-un reportaj realizat în mijlocul micii comunități a slovacilor din Sălaj. Reproducem, cu acordul autorului,  articolul publicat pe blogul propriu. 

Are 81 de ani și o ținută ce emană demnitate, în ciuda hainelor ponosite pe care le poartă și a greutăților pe care cu siguranță le-a întâmpinat în decursul vieții. În cheamă Ioan Pisek, e de etnie slovacă și s-a născut în 1932, la Drighiu, în județul Sălaj. 

Biserica Reformată din Zalău, cea mai mare din Europa de Est

În data de 14 octombrie 2013, cotidianul ”Magazin Sălăjean” publica sub semnătura directorului acestuia, domnul Daniel Mureșan, un interesant articol despre una din bisericile emblematice ale Zalăului. Este vorba despre Biserica Reformată, situată în centrul vechi al orașului. Este bine cunoscută preocuparea domnului Daniel Mureșan de promovare a istoriei, culturii și spiritualității sălăjene în general și a celei zălăuane în mod special. Impresionanta colecție de ilustrate, cărți poștale sau vederi cu Zalăul de odinioară sau coagularea unui grup pe rețeaua de socializare Facebook, intitulat ”Amintiri despre Zalău” sunt exemple în sprijinul celor afirmate mai sus. Articolul  publicat de Magazin Sălăjean sub titlul ”Biserica Reformată din Zalău, cea mai mare din Europa de Est” - pe care blogul Foto-Travel în reproduce în totalitate cu acordul autorului - nu face decât să readucă în atenția publicului aspecte din trecutul locașului de cult, care pe alocuri se întrepătrunde cu trecutul orașului. Fotografiile de epocă sunt din colecția personală Daniel Mureșan.

Biserica Reformată Zalău.  Vedere din colecția personală Daniel Mureșan

Cum a fost la Zilele Zalăului la Chicago

Blogul Foto-Travel a scris în ultimul timp mai multe articole despre românii stabiliți în Statele Unite, despre zălăuanii din aria metropolitană Chicago și despre evenimentul care leagă Zalăul de Chicago, eveniment care în acest an a ajuns la a X-a ediție. Acum, că apele s-au mai liniștit și amintirile s-au mai decantat, vă prezentăm impresiile unei tinere zălăuance participantă la eveniment. Natalia Pop, are 29 de ani și s-a stabilit la Chicago din 2006. Este absolventă a Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. A reușit să surprindă atmosfera specială a evenimentului, pe care v-o prezentăm și vouă.

Era în vara lui 2006, când abia ajunsesem pe meleagurile  acestei mult-dorite  Americi și aflasem că zălăuanii de aici urmau să sărbătorească Zilele Zalăului. Toată lumea era entuziasmată și nerăbdătoare. Erau deja la ediția a 3-a. "Nu pot să cred! Chiar și aici le sărbătoriți?" mi-am întrebat eu prietenii, deranjată parcă de ideea de a readuce în cotidianul meu orice este legat de orașul  din care abia plecasem. Dorința mea era, evident, să explorez cât mai mult din ceea ce această țară are de oferit și nici într-un caz să particip la Zilele Zalăului...în Chicago. Suna ca o glumă. Dar gluma n-a mai fost glumă un an mai târziu, când deja mă luase  un dor nebun de casă, de familie, de Zalău, orășelul meu drag. Nu vă închipuiți cu câtă nerăbdare am aștepta tot anul,  Zilele Zalăului. Abia atunci am înțeles ce era în inimile prietenilor mei zălăuani (și nu numai),  stabiliți de mai multă vreme în State.

Bannerul ediției din acest an a Zilelor Zalăului la Chicago. Foto: Ema & Silviu Photography

Ziua Franței prin ochii unui român

Pe 14 iulie se sărbătorește Ziua Națională a Franței. Instituită în 1880, sărbătoarea aniversează căderea Bastiliei în 1789, în timpul Revoluției Franceze dar și Fête de la Fédération, din 1790 - sărbătoarea reconcilierii și unității tuturor francezilor. Cu această ocazie, blogul Foto-Travel publică un articol al colaboratorului Man Cristian, aflat în aceste zile în capitala Franței. Tot cu această ocazie, blogul Foto-Travel afișează un banner conceput special pentru acest eveniment.

De multă vreme, ideea fixă a soției mele, profesoară de franceză, e să mergem la Paris. Îi înțeleg argumentarea, hrănită destul și de orgoliu. Așa că anul acesta am hotărât să ne luăm inima în dinți și ne-am planificat un voiaj de 6 zile cu avionul în Paris, orașul… găsiți dumneavoastră orice clișeu din numeroasele existente. Abia după rezervarea biletelor de avion am realizat că nimerim exact în 14 iulie, Ziua Națională a Franței, Ziua Bastiliei sau La Fête Nationale. Cu atât mai bine, gândim.

Paris: culorile drapelului Franței desenate pe cer