marți, 30 octombrie 2012

Sălajul turistic (18) - Cripta familiei Jósika din Surduc


Comuna Surduc se află în partea central-estică a județului Sălaj, pe malul stâng al râului Someș. Se află la intersecția unor forme de relief diferite: culoarul Someșului, dealurile Șimișna-Gârbou, depresiunea Almaș-Agrij și culmea Prisnelului, ceea ce-i dau un farmec aparte. Este traversată de DN 1H Jibou-Dej și de a patra magistrala feroviară a țării București – Brașov – Deda – Dej – Jibou – Baia Mare. Distanța față de orașul Jibou, cu care se învecinează este de 10 kilometri iar până la Zalău sunt 35 de kilometri.
Primăria comunei Surduc
Biserica ortodoxă


duminică, 14 octombrie 2012

România văzută de mine (7) - Târgul de la Negreni


Localitatea Negreni  este situată în județul Cluj, aproape de granița acestuia cu județul Bihor. Localitatea este străbătută de ruta comercială ce leagă cele două mari orașe ale Transilvaniei de Nord: Cluj-Napoca și Oradea. Astăzi, există modernul dar foarte aglomeratul drum european E60.  Se întinde de-o parte și de alta a râului Crișul Repede în lunca pe care acesta o face în trecerea lui printre Munții Meseș și Plopiș la sud și respectiv masivul Vlădeasa la nord. Comuna Negreni formată din satele Negreni, Bucea și Prelucele precum și o sumedenie de crânguri sau cătune risipite pe versanții munților, este o comună tânără, datând din anul 2000 când a fost înființată. Până atunci, din 1968, satul Negreni aparținea de comuna Ciucea. 




Sălajul turistic (17) - Zilele Culturale ale Crasnei


Comuna Crasna (Kraszna – în limba maghiară) este fără doar și poate, comuna cu cea mai dinamică dezvoltare în ultimii ani, din județul Sălaj.  Situată la doar 19 kilometri de municipiul reședință de județ - Zalău, având în componență satele Huseni, Marin și Ratin are o suprafață de peste 7000 hectare. Populația comunei este de aproximativ 6300 de locuitori, dintre care 4066 sunt maghiari iar 1786 români.  Tocmai acest aspect multietnic dă un farmec aparte comunei. Și aspectul multiconfesional trebuie remarcat. În comună există o biserică ortodoxă, una reformată - monument istoric și una romano-catolică. De asemenea, cultele neoprotestante sunt și ele destul de bine reprezentate.

drapelele Crasnei, României și UE - arborate la primăria Crasna

sâmbătă, 6 octombrie 2012

România văzută de mine (6) - Book Show Cluj-Napoca


Clujul este un oraș cultural. Dovadă multitudinea de evenimente ce au loc aici. Aproape că nu există zi în care să nu aibă loc un eveniment cultural, muzical, turistic. Pe site-ul orasulcluj.ro  cei interesați pot să se informeze în legătură cu ceea ce urmează să se întâmple. Unul dintre evenimente mi-a atras atenția și datorită faptului că se desfășoară într-un loc inedit. Este vorba de Book Show – un târg de carte organizat de LiberoEvents și Wow Group. Sub genericul ”Târgul de carte și lectură pentru suflet” aici se desfășoară în perioada 4-7 octombrie 2012 evenimente culturale de excepție.

   

joi, 4 octombrie 2012

Impresii de călătorie (23) - Carnavalul Florilor Debrecen


Pe 20 august, Ungaria sărbătorește Ziua Sfântului Ștefan. Este una dintre cele trei sărbători naționale ale Ungariei, alături de cele din 15 martie când se aniversează evenimentele din 1848-1849 și de 23 octombrie când se comemorează revoluția din 1956. În fiecare an, ziua de 20 august este dedicată Sfântului Ștefan (Szent Istvan), întemeietorul regatului Ungariei. Ștefan I al Ungariei s-a născut în 957 la Esztergom și a murit la 15 august 1038  la Székesfehérvár. Este primul rege creștin al maghiarilor, membru al Casei Arpadiene. Mai multe informații despre regele Ștefan se pot găsi aici

În toată țara au loc evenimente comemorative care culminează cu cele desfășurate la Budapesta. În alte orașe se desfășoară tot felul de manifestări, care mai de care mai interesante. Poate cea mai frumoasă activitate desfășurată de 20 august este Carnavalul Florilor (Virág Carnevál) din Debrecen


duminică, 30 septembrie 2012

România văzută de mine (5) - Amintiri de la Sărbătoarea Castanelor


În aceste zile se desfășoară la Baia Mare cea de a XX-a ediție a celui mai mare festival din nordul României: Sărbătoarea Castanelor. Fiind o ediție aniversară, sărbătoarea a durat mai mult ca în anii trecuți, aceasta desfășurându-se în perioada 24-30 septembrie 2012. Programul complet al manifestărilor se poate consulta aici. Evenimentul se desfășoară în paralel cu o altă manifestare tradițională Toamna Băimăreană


Sălajul turistic (16) - Festivalul Roman Zalău Porolissum


Prima zi 
Festivalul Roman Zalău Porolissum, aflat la a VIII-a ediție, a debutat la Zalău vineri 21 septembrie 2012 cu o masă rotundă cu tema ”Modalități de promovare a Castrului Roman ”. Aceasta a avut loc la Casa Municipală de Cultură, clădire proaspăt renovată de primăria Zalău.

 De la ora 17, Festivalul Roman a fost deschis oficial pe scena amplasată în parcarea din spatele primăriei. Aici a evoluat formația de dansuri antice Nimfele Daciei care în ultimii ani a participat la diverse festivaluri asemănătoare. Poate ce-a mai importantă prezență a lor a fost la Roma (Festivalul Natale di Roma). Au mai participat la Festivalul Cetăților Dacice de la Cetatea de Baltă sau la Eagle on the Danube de la Svishtov (Bulgaria). Pe scenă au mai urcat trupa de teatru EOS a Bibliotecii Județene ”Ioniță Scipione Bădescu”  Zalău și formația Menestrelii a Liceului de Artă ”Ioan Sima” Zalău care a susținut un recital de muzică veche.

Nimfele Daciei

miercuri, 19 septembrie 2012

Sălajul turistic (15) - Avanpremieră Festivalul Roman Zalău - Porolissum


Este deja o tradiție ca la Zalău să se organizeze în fiecare an un Festival Roman. Proximitatea Castrului Roman de la Porolissum obligă autoritățile locale să gândească strategii de promovare turistică a urbei de la poalele Meseșului care nu pot ocoli trecutul roman al zonei. Existența Limesului, a frontierei Imperiului Roman pe culmile Munților Meseș, a complexului arheologic de la Porolissum – Moigrad, la doi pași de Zalău, sunt tot atâtea oportunități ce trebuie exploatate turistic.

Ideea de a avea un Festival Roman, de a oferi publicului un eveniment cultural bazat pe reenactment (reconstituire istorică) a fost pusă în practică de către Primăria Municipiului Zalău încă din anul 2005 când a avut loc prima sa ediție. La început, Festivalul Zilele Romane și Zilele Cetății se sărbătoreau împreună, în preajma zilei de 1 august.

marți, 18 septembrie 2012

Sălajul turistic (14) - Porolissum


Complexul Arheologic Porolissum, este localizat în perimetrul localității Moigrad din comuna Mirșid. Distanța față de municipiul Zalău, reședința județului Sălaj este de aproximativ 15 kilometri, ceea ce explică încercările oficialităților locale zălăuane de a face din Porolissum, un brand turistic al Zălăului.


luni, 17 septembrie 2012

Sălajul turistic (13) - Festivalul Cepei - Pericei


Comuna Pericei are în componență 4 sate: Perice – centrul de comună, Periceiu-Mic, Bădăcin și Sici. Centrul de comună este situat la o distanță de 22 kilometri de municipiul Zalău și la doar 5 kilometri de orașul Șimleu Silvaniei. 

Stema comunei Pericei

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...