vineri, 24 ianuarie 2014

Expoziție permanentă de artă populară vernisată la Zalău


Citeam zilele trecute un comunicat al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, preluat apoi de presa locală, despre deschiderea la sediul instituției a unei expoziții permanente de artă populară. M-am bucurat sincer din mai multe motive. În primul rând știam de intenția specialiștilor de la Centrul de Cultură de a pune la Zalău bazele unei expoziții permanente de artă populară tradițională, de a aduna la un loc zestrea populară autentică ce încă se mai găsește prin satele sălăjene. Există în diverse locuri ale județului, muzee sau colecții de artă populară și interioare țărănești foarte valoroase, ar fi suficient să le amintim pe cele de la Iaz, Cizer, Crasna sau Ciumărna - însă acestea se află la zeci de kilometri. Ideea de a aduna frânturi reprezentative ale acestor colecții și de a le expune în cadrul unei expoziții permanente, în ”buricul târgului” este salutară. Poate așa tinerii noștri vor afla de zestrea din ”lada bunicii” și vor învăța să o aprecieze.


Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Zalău

Acum 155 de ani, se realiza Unirea Principatelor Române, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în cele două state românești: Moldova (la 5 ianuarie 1959) și Țara Românească (la 24 ianuarie 1859). Unirea Principatelor Române, cunoscută și sub numele de Mica Unire cu aluzie la Marea Unire a tuturor românilor de la 1 Decembrie 1918, a fost un proces istoric complex început în 1848. Ziua de 24 ianuarie este considerată, pe bună dreptate, ca una dintre marile sărbători ale neamului românesc. La fel ca în fiecare an, și la Zalău au fost organizate o serie de manifestări culturale și folclorice.

marți, 21 ianuarie 2014

Zilele Culturii Maghiare la Zalău

Sălajul este un județ multietnic și multiconfesional. Aici trăiesc alături de români, importante comunități de maghiari dar și slovaci sau romi. Trăind alături de sute de ani, cultura sălăjeană este un mix cu influențe ale etniilor care locuiesc aici. Poate și de aceea, tradițiile și obiceiurile, portul și meșteșugurile, arhitectura caselor sau a bisericilor județului Sălaj sunt atât de frumoase. Într-o comunitate care se respectă, o sărbătoare a unei etnii devine sărbătoarea întregii comunități. Nu de puține ori mi-a fost dat să văd, că de exemplu maghiarii participă la activitățile culturale românești sau că românii participă la evenimentele comunității maghiare. Acest lucru nu face altceva decât să conducă spre o stare de normalitate, fără excese naționaliste. Ce dovadă mai elocventă vreți decât aceea că de ziua poetului național Mihai Eminescu, maghiarii au distribuit și afișat pe rețelele de socializare, poze sau versuri eminesciene?



luni, 20 ianuarie 2014

Noua broșură de promovare a Sibiului lansată la Stuttgart și Viena

Săptămâna care a trecut, în Germania și în Austria s-a vorbit ”de bine” despre România. Așa cum se știe, România a fost prezentă la cele două târguri internaționale de turism ce s-au desfășurat în perioada 11-19 ianuarie la Stuttgart (Caravan Motor Turism Stuttgart) respectiv în perioada 16-19 ianuarie la Viena (Ferien Messe Wien für Urlaub, Reisen und Freizeit). Port stindardul României la aceste târguri a fost ...cine altfel decât orașul Sibiu. Nu trebuie să ne mire faptul că în ce privește promovarea turistică, Sibiul stă cel mai bine dintre toate orașele și regiunile României. Experiența Capitalei Culturale Europene din 2007, managementul profesionist al administrației locale, deschiderea europeană spre ceea ce înseamnă cu adevărat promovare, sunt tot atâtea ”povești de succes”.

Coperta broșurii de promovare a Sibiului

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Târgul de turism Ferien Messe Viena

Cea de a 38-a ediție a târgului de turism Ferien Messe Wien, se desfășoară în perioada 16-19 ianuarie 2014 în capitala Austriei. Este unul dintre cele mai bine cotate târguri de profil din Europa Centrală. Ediția din acest an, își propune să aducă împreună peste 750 de expozanți din peste 70 de țări. Centrul  expozițional Messe Wien Exhibition & Congress este situat la doar 4 kilometri de centrul orașului, în cartierul Leopoldstadt.  Conexiunile cu orașul sunt facile, în apropiere existând stațiile de metrou Messe-Prater și Krieau de pe magistrala U2. Se întinde pe o suprafață de 15 hectare, spațiul expozițional fiind aproximativ 70.000 de metri pătrați.

Junii Sibiului la Târgul de turism de la Viena. Sursa foto: www.bistrita.citynews.ro

vineri, 17 ianuarie 2014

România și Republica Moldova la Târgul CMT Stuttgart

Odată cu anul nou, au și început târgurile internaționale de turism. Primele târguri de profil se desfășoară în această săptămână în Germania la Stuttgart și în Austria la Viena. România, este prezentă la fiecare din aceste târguri, ceea ce este de bun augur pentru promovarea turistică a destinațiilor românești.




joi, 16 ianuarie 2014

Cultura sălăjeană. Introspecții și perspective (2)

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la 15 ianuarie oferă un bun prilej pentru a realiza o introspecție în anul cultural sălăjean 2013 și de a vedea ce perspective culturale ne oferă noul an. Am mai spus-o și cu alte ocazii, mulțimea de evenimente culturale de mai mare sau mai mică anvergură, ce acoperă în bună măsură întreg spectrul domeniilor ce definesc acest termen, au reușit să scoată din anonimat județul Sălaj. Pentru oricine vrea să se convingă de acest lucru, este suficient să caute prin arhivele cotidienelor locale. Aproape că nu este săptămână în care să nu se fi întâmplat ceva pe plan cultural. Acest lucru se datorează și Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Sălaj, al cărei manager este poetul, jurnalistul și omul de cultură Daniel Săuca. Domnia sa a avut amabilitatea de a ne răspunde la o serie de întrebări privind cultura sălăjeană. 


Sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj

miercuri, 15 ianuarie 2014

Cultura sălăjeană. Introspecții și perspective (1)

La 15 ianuarie se sărbătorește Ziua Culturii Naționale. Această zi, având o semnificație deosebită pentru cultura românească – după cum se știe la 15 ianuarie 1850 s-a născut poetul național Mihai Eminescu, a fost propusă pentru a deveni Ziua Culturii Naționale de către secția de Filologie și Literatură a Academiei Române. În decembrie 2010, Parlamentul României a adoptat Legea nr.238 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.831/13.12.2010.  Astfel că pentru prima dată, această zi a fost marcată la data de 15 ianuarie 2011. 


Sediul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj și a Bibliotecii  Județene”Ioniță Scipione Bădescu”

luni, 13 ianuarie 2014

Muzeul Brukenthal într-un top al celor mai bune site-uri

Pentru orice turist este esențial să găsească informația dorită, atunci când alege să viziteze un muzeu. În plină eră digitală, instituțiile muzeale se întrec în a-și atrage turiștii, apelând din ce în ce mai mult la promovarea on-line. Chiar dacă mai nou se pune accentul pe promovarea prin intermediul rețelelor de socializare, un muzeu care are mii sau poate sute de mii de obiecte în expozițiile sale permanente, are în continuare nevoie de un site bine conceput. Site-ul este ca o carte de vizită, trebuie să-ți ofere suficiente informații dar și să te incite, să te facă să-ți dorești să vezi ”pe viu” exponatele. Aici intră în joc priceperea designerului. Trebuie să găsească formula magică prin care să alterneze, într-un mod care să placă ochiului, conținutul text (informațiile relevante despre muzeu) cu conținutul multimedia (imagini, filme etc). Un site al unui muzeu trebuie să fie, original, unic, interesant și dacă se poate interactiv.

Pagina principală a site-ului Muzeului Brukenthal

duminică, 12 ianuarie 2014

Piața Unirii din Cluj-Napoca (4) - clădirile de pe latura sudică

Dacă în articolele anterioare am descris clădirile monument istoric, ce delimitează la nord și vest Piața Unirii din Cluj-Napoca, în acest episod continuăm cu clădirile de pe latura de sud a pieței. Practic aici este adevăratul centru al Clujului: imensa zonă pietonală dintre ansamblul monumental Matia Corvin la nord și clădiri celebre cum ar fi cea care adăpostește Librăria Universității sau fosta Primărie la sud. Aici, în centrul orașului, mereu se întâmplă ceva. De la diverse târguri și festivaluri la concerte și evenimente sportive, toate fac din Cluj-Npoca un oraș boem, cultural, cosmopolit. Nu este de mirare că TransylvaniaCam (parte a grupului EarthCam) despre care am scris aici  - webcam-ul instalat în piață, care transmite live pe internet imagini, a fost inclus într-un top 25 al celor mai interesante webcam-uri din lume. 
TransylvaniaCam, în top 25 al celor mai interesante webcam-uri din lume

Fațadele clădirilor de pe latura sudică a Pieței Unirii
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...