sâmbătă, 15 februarie 2020

Calendarul ”Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”

Tabăra de Fotografie ”Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”, desfășurată în perioada 24-30 mai 2019, a readus în prim plan frumusețile și poveștile unui colț de țară pe nedrept uitat sau poate, insuficient promovat. La început de an, cele mai frumoase 13 fotografii realizate de artiștii fotografi participanți la tabără, au făcut obiectul unui calendar editat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.


Calendarul se deschide cu fotografia de copertă intitulată ”Cosași din Bocșa”, realizată de Lia Adela Rusu din Oradea. Adela Rusu (EFIAP/s) este vicepreședintele clubului ”Varadinum” și organizator al taberei de fotografie din Sălaj.




sâmbătă, 8 februarie 2020

Cogito Ergo Sum: Viața

Intr-un mod extrem de simplist vedem viata ca o antiteza sau poate chiar un antagonism dintre doua forte opuse. Bucurie si tristete, bine si rau, alb si negru, lumina si intuneric, plus si minus, zi si noapte, dragoste si ura, pace si razboi, viata si moarte etc. Pe cei care cred in dualitatea lumii, a Universului nu o sa-i poti contrazice prea usor, oricate argumente ai aduce. Pe de alta parte nici nu e nevoie sa-i contrazici, caci toate celelalte "culori" pe care le-ai putea aduce in discutie nu sunt decat cai ce converg in ultima instanta tot spre elementele duale amintite. Ce altceva este Universul decat materie si vid, ordine si haos, fiinta si nefiinta? Sau cine altcineva ne supravegheaza mai mult sau mai putin discret decat ingeri si demoni?

vineri, 7 februarie 2020

Cogito Ergo Sum: Despre viața cărților...

Îmi place să cred că viața omului se aseamănă cu cea a cărților. Cel puțin prin prisma faptului că atât omul, cât și cartea au o viață. Cărțile au o viață a lor. Trăiesc dacă sunt citite sau măcar răsfoite și mor atunci când sunt uitate sau, mai trist, aruncate. Ați văzut cărți aruncate la gunoi? Eu am văzut și de atunci nu-mi pot scoate din minte imaginea...Cum să arunci la gunoi o carte, fie ea oricât de proastă? Nu cumva și asta e o crimă? Culturală, desigur. E la fel ca și arderea în loc public a cărților ”interzise”. Sau poate mai rău...

marți, 28 ianuarie 2020

Cogito Ergo Sum: Despre dezvelirea unei statui a poetului Ady Endre

Orașul meu s-a îmbogățit cu o nouă statuie. Mai bine spus, este un monument de artă stradală, o statuie ce te îndeamnă să interacționezi cu personajul reprezentat. Și acesta nu este nimeni altcineva decât marele Ady Endre!

luni, 20 ianuarie 2020

Sălajul inedit: Zodiacul din pictura bisericii Ip

Poate părea ciudat ca în pictura unei biserici creștine să apară motive și însemne zodiacale. Se știe, zodiacul are origini caldeene (precreștine), acesta fiind preluat și utilizat de-a lungul timpului în diverse culturi. În creștinism, zodiacul și astrologia au fost interzise încă din secolul al IV-lea, însă reprezentările acestuia au fost perpetuate inclusiv în spațiul bisericesc. Atât în Occident, cât și în Orient sunt nenumărate exemple în acest sens.

marți, 14 ianuarie 2020

Cățălul Românesc 800 - volumul 10

De mai bine de 10 ani, la Meseșenii de Sus, activează Asociația ”Fiii Satului Meseșenii de Sus”. La prima vedere ai spune că este o asociație la fel ca multe altele care activează în diferite comunități rurale. Însă, vă asigur, aceasta este altfel! Fără a stabili o ierarhie între diferitele asociații de tip ”Fiii Satului”, asta pentru că pe de o parte nu este corect, iar pe de altă parte nu cunosc activitatea acestora, pot spune însă cu certitudine, că ceea ce fac ”Fiii Satului Meseșenii de Sus” este deosebit!

duminică, 12 ianuarie 2020

Sălajul inedit: Scenele Creației în pictura bisericii ortodoxe din Ip

Nu de puține ori, în ”hoinărelile” mele prin ținuturile Sălajului, am găsit elemente inedite: în arhitectură, iconografie, natură, tradiții sau obiceiuri. Și pentru că de regulă astfel de ”descoperiri” rămân fie în memorie fie prin mulțimea de fotografii și astfel se pierd odată cu trecerea timpului, am considerat că este mai bine să le fac publice.

miercuri, 13 noiembrie 2019

Zalău: proiect urbanistic dedicat lui Ady Endre

La mijlocul lunii decembrie, la 142 de ani de la nașterea marelui poet maghiar Ady Endre, comunitatea maghiară din Zalău va inaugurara un monument de arhitectură urbană. Este vorba despre ceea ce se vrea a fi o statuie ”vie”, un loc de ținut minte, un loc atractiv pentru turiști. 



joi, 3 octombrie 2019

”Făcut în Sălaj” - un alt fel de magazin

Astăzi, 3 octombrie 2019, s-a deschis un nou magazin în Zalău. Este situat în buricul târgului, pe bulevard, în zona Galeriile Meseș. Deși la prima vedere s-ar crede că este un magazin ca oricare altul, odată ce-i treci pragul constați că este vorba despre altceva. Acel ”altceva” ce lipsea, acel ”altceva” de care aveam nevoie! Numele magazinului, ales sugestiv - ”Făcut în Sălaj” - are și el darul să incite, să te facă să-i treci pragul sau cel puțin să arunci o privire în vitrină.



marți, 7 mai 2019

Expoziție de fotografie la Arad: Gigi Budiu la 45 de ani de activitate

Ce-și poate dori un fotograf la împlinirea a 45 de ani de activitate fotografică? Evident, o expoziție retrospectivă. Căci, nu-i așa, munca de o viață a unui fotograf se regăsește în fotografiile realizate, în fotografiile expuse. Gigi Budiu - unul dintre cei mai longevivi fotografi arădeni, a expus la Atrium Mall din Arad. Fotografiile pot fi admirate de către toți cei care trec pragul complexului comercial.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...