joi, 27 mai 2021

Descoperire arheologică importantă în Sălaj

Recent, arheologii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău au făcut o descoperire extrem de importantă. În localitate Pericei, pe locul pe care se presupune că a existat o biserică care a fost distrusă cel mai probabil odată cu invaziile tătare din sec XVI, într-un cimitir medieval, a fost descoperit un mormânt ce se presupune că ar fi aparținut unui nobil local.

Mormântul unui cavaler în armură. Sursa foto: M.J.I.A. Zalău

duminică, 16 mai 2021

Hoinar prin Sălaj: după ”l'alia” sus, la Făgetu

Sunt locuri minunate în Sălaj și oricât l-ai străbate, mereu găsești ceva frumos. De exemplu, în această perioadă au înflorit narcisele pe pajiștile din Făgetu. Orice iubitor al Naturii și-ar dori să le vadă. Chiar dacă narcisa este o floare comună în grădini, să vezi lanuri de flori ce te îmbată cu mireasma lor, este ceva ce nu se poate descrie în cuvinte. Într-o zi de duminică nu tocmai frumoasă, am dat o fugă la marginea județului să le văd. Și, vă spun cu mâna pe inimă, a meritat din plin acest drum!


joi, 13 mai 2021

Birdwatching prin Sălaj: Prigoriile

Prigoriile (Merops apiaster) sunt, din punctul meu de vedere, printre cele mai frumoase păsări de la noi, rivalizând probabil cu dumbrăveanca sau pescărașul albastru. Iar frumusețea acestei păsări este dată atât de coloritul bogat, de parcă Dumnezeu și-a încercat toată paleta de culori în realizarea penajului, cât și de comportamentul ei, ceea ce o face foarte fotogenică. Nu există fotograf de natură care să nu-și fi dorit să aibă în portofoliu cadre bune cu prigorii. Acele fotografii în care prigoria prinde o insectă, o viespe sau o albină, sau acelea în care perechile își împart cu generozitate prada, fac furori pe grupurile fotografilor wildlife. Sigur, ca unul care se apropie cu sfială de frumusețile Naturii, mi-am dorit și eu să surprind astfel de cadre. Am tot încercat să mă apropii de coloniile de prigorii în anii trecuți dar am reușit, în cel mai fericit caz, câteva cadre decente. Asta până zilele trecute, când, norocul mi-a surâs. 


sâmbătă, 8 mai 2021

”Gaia” a ajuns la Satu Mare

O dată-n viață trebuie să vezi instalațiile luminoase ale artistului britanic Luke Jerram. Trei dintre acestea: Gaia, Museum of the Moon și Mars au ajuns și în România, fiind itinerate în câteva mari orașe prin intermediul festivalului Lights on Romania. Am ratat expozițiile de la Cluj-Napoca și Oradea din anii trecuți, așa că mi-am zis să nu o ratez și pe cea de la Satu Mare.


vineri, 30 aprilie 2021

Interferențe culturale sălăjene: Sfânta Veronica, Mucenicul Diomid și Sfânta Mahramă

În fiecare an, Săptămâna Mare din Postul Paștelui, cea care precede momentul Învierii lui Isus Hristos, este pentru creștinii din întreaga lume o perioadă de apropiere de lucrurile spirituale. Lăsând la o parte momentul diferit de marcarea a celei mai importante sărbători creștine de către diferitele biserici, Săptămâna Mare – perioada cuprinsă între Duminica Floriilor în care Isus intră în Ierusalim în aclamațiile mulțimii și Duminica Învierii în care-și arată dumnezeirea, rămâne marcată de istoria vânzării, prinderii și judecării lui Isus. Bisericile de lemn sălăjene, au reprezentate în iconografia lor, cele mai importante scene din această perioadă, a patimilor. Urmând tradiția bizantină dată de Erminia ieromonahului Dionisie din Furna, cea mai completă și sistematică dintre toate erminiile – manuale ale zugravilor de biserici – redactată între anii 1730-1734 pe când se afla pe Muntele Athos, în naosul bisericilor de lemn sunt reprezentate cu precădere scene din Săptămâna Patimilor, acestea ilustrând cel mai bine jertfa lui Isus. Într-una dintre scene, apare Mântuitorul căzut sub greutatea crucii și lângă el un personaj care ține o pânză cu chipul Lui imprimat pe ea. De asemenea, în aproape toate bisericile, fie că sunt de lemn, fie că sunt de zid, pe iconostas, apare la loc de cinste o icoană ce reprezintă o pânză cu chipul lui Isus.


vineri, 23 aprilie 2021

Vama deschide Vama - concert în vreme de pandemie

Pandemia de Coronavirus a lovit puternic în câteva domenii, cum ar fi cele din industria HORECA și cea de divertisment. Cultura, sub toate formele ei a avut mult de suferit. Au fost anulate sau amânate (deja de mai multe ori) concerte sau festivaluri importante. După o perioadă de derută totală, unii artiști s-au reinventat și au improvizat... Este și cazul celor de la Vama - trupa construită în jurul inegalabilului Tudor Chirilă. După ce anul trecut, în perioada de lockdown am urmărit un concert online susținut de Tudor Chirilă, iată că acum, exact în timp ce scriu, urmăresc concertul Vama, direct de pe plaja din Vama Veche. 


Traseul caselor tradiționale sălăjene

În județul Sălaj mai sunt câteva locuri în care mai păstrează case tradiționale. Din păcate, în ultimii 30 de ani, multe dintre acestea au fost distruse, fie prin ruinare datorită abandonării de către urmașii celor care le-au locuit, plecați în lume pentru un trai mai bun, fie chiar de către aceștia odată reîntorși acasă. Unele case au fost salvate prin inițiative locale, altele au fost transformate în muzee ale satului. A existat și un proiect de promovare și punere în valoare a acestora, implementat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Acest an vine cu o veste bună: Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a câștigat două proiecte cofinanțate de Administrația Fondului Cultural Național - A.F.C.N., iar unul dintre acestea este dedicat caselor tradiționale sălăjene. 


marți, 22 decembrie 2020

Proiect fotografic dedicat Revoluției de la Timișoara

Au trecut, iată, 31 de ani de la Revoluția din decembrie 89. 31 de ani de Libertate, 31 de ani de transformări radicale ale societății românești (nu neapărat în sensul bun al cuvântului), 31 de ani de căutări, de speranțe. Astăzi, în toată țara, oficialitățile se vor înghesui să depună coroane de flori. Poate cu mai puțin fast ca și în anii trecuți, de vină fiind pandemia ce ne-a dat viața peste cap. Să nu uităm însă că totul a început la Timișoara. 

Am văzut de curând, pe rețelele de socializare, imagini de la Revoluția din Timișoara suprapuse peste imagini actuale. Un proiect fotografic interesant, realizat de fotoreporterul Dani Amariei. Chiar dacă a fost realizat anul trecut, la împlinirea a 30 de ani de la tragicele evenimente, considerăm că este la fel de actual. 


luni, 21 decembrie 2020

Calendarul 2021 - Sălaj.Frumusețe, Tradiție, Poveste

Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj editează și pentru anul 2021 un calendar cu tematică etnografică, având la bază fotografiile realizate în anii 2017-2019 cu ocazia taberelor de fotografie ”Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”. Calendarul vine să suplinească lipsa taberei din acest an, cauzată de pandemia de coronavirus.


marți, 17 noiembrie 2020

Fotografi sălăjeni: Aron Ernest (1930-2004)

De ceva vreme mă gândesc din ce în ce mai serios să demarez un proiect ce se vrea a fi unul ambițios: Muzeul Fotografiei Sălăjene. Deocamdată nu poate fi vorba despre un muzeu în adevăratul sens al cuvântului. E greu, dacă nu cumva imposibil, să dai viață unui astfel de muzeu în varianta clasică, a unui imobil dedicat celei de a 7-a arte, deși ar exista ceva material expozițional - aparatura de studio, aparate foto, fotografii etc. Momentan mă gândesc că un astfel de muzeu ar putea exista în varianta on-line. Până la urmă, demersul este de a scoate din sertare fotografii uitate și de a încerca să reconstitui, ca într-un joc de puzzle, povestea din spatele acestora. În acest context, demarez proiectul print-un prim material din categoria Fotografi sălăjeni. Și m-am oprit la un fotograf mai puțin cunoscut, este vorba despre Aron Ernest care a activat la Șimleu Silvaniei.


 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...