Nu sunt obtuz în gândire, sau cel puțin așa îmi place să cred. Iar de când suntem împărțiți în tabere, în "bule de confort", îmi place să-i înțeleg și pe ceilalți. Căci, din câte îmi dau seama, adevărul (dacă o fi existând un adevăr) e pe la mijloc. Adevărul e în "țara nimănui", e în " no man's land"-ul dintre noi.
În evoluția fiecărui fotograf, vine momentul în care, își expune public lucrările. Așa se întâmplă și în cazul meu. Deși am mai avut expoziții ocazionale, în diverse împrejurări, ele au fost subsumate unor proiecte culturale sau educaționale. Pot aminti aici: expoziția ”Case vechi și rosturi bătrânești” montată în cadrul Muzeului etnografic ”Alexandra Ligia Bodea” din Iaz - 2015; expozițiile de la Casa Corpului Didactic Sălaj și filiala Zalău a Universității ”Vasile Goldiș” - 2015; expozițiile sub genericul ”Hoinar prin Sălaj” montate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, Zilelor revistei ”Caiete Silvane” - 2016; expoziția ”Sălaj 100” montată la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj - 2018; expoziția ”Delta Dunării - Emoție și culoare” - 2019. Dar cu toate acestea, abia acum, consider că este debutul meu expozițional.
Începând cu data de 9 martie 2022, În România nu a mai fost prelungită starea de alertă, așa cum am fost obișnuiți în ultimii doi ani. Odată cu ridicarea acesteia, a căzut tot suportul legislativ aferent combaterii efectelor pandemiei de coronavirus. Ne-am trezit brusc, ”liberi”, așa cum, acum doi ani, odată cu instituirea stării de urgență din 16 martie 2020, ne-am trezit brusc în plină pandemie. Starea de urgență (încetată la data de 15 mai 2020) a fost ulterior transformată în stare de necesitate, iar toate măsurile de combatere a pandemiei s-au bazat pe aceasta. Acum, nu a mai rămas nimic, în afară de un vis urât transformat în coșmar.
Am terminat de citit a doua carte a lui Yuval Noah Harari - ”Homo deus. Scurtă istorie a viitorului”. După prima carte, ”Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” era oarecum firesc ca autorul să scrie și o continuare. Și o face cum nu se poate mai bine, printr-o nouă carte, la fel de consistentă ca și prima, dacă nu cumva mai grea.
A încerca să scrii istoria
de 25 de ani a unei publicații, este un demers dificil, ce necesită parcurgerea
întregii colecții dar și prelucrarea și sinteza informațiilor. Iar dacă
publicația este un cotidian ce apare în 12 pagini, demersul este cu atât mai
dificil. Mi-am asumat conștient această sarcină, din dorința de a readuce în
atenția publicului, într-un moment dificil pentru presa scrisă de la noi, rolul
pe care-l poate avea un ziar în informarea corectă a cetățenilor. Voi continua
astfel să răsfoiesc arhiva ziarului ”Magazin Sălăjean”, în încercarea de a
aduce în serialele următoare, istoria la zi.
Pentru episodul de față am
ales un alt mod de abordare. Am considerat că este oportun să marchez momentele
importante din istoria publicației, analizând fiecare an în parte. Așadar, iată
ce s-a întâmplat în Sălaj, prin prisma cotidianului Magazin Sălăjean, în anii
2008-2011.
Vestea de acum trei săptămâni, cum că undeva pe teritoriul comunei Năpradea, aproape de cursul râului Someș, două cârduri mari de lebede s-ar fi oprit pe un lac rezultat dintr-o exploatare de tip balastieră, a făcut repede înconjurul rețelelor de socializare. Era inedit numărul mare de lebede, peste 50, și nu neapărat prezența lor în zonă. N-am reușit să ajung acolo, decât în această duminică. Dar, spectacolul oferit de grațioasele păsări a meritat deplasarea.
Azi, 15 februarie 2022, s-a sărbătorit în (aproape) toate școlile, fix la ora 11.00, Ziua Națională a Lecturii. Salutară inițiativa Ministerului, nimic de zis. Așa cum se precizează în adresa remisă unităților de învățământ, "doar 6,2% dintre cetățeni cumpără cel puțin o carte pe an". Ceea ce este foarte grav. Câți dintre aceștia sunt elevi, este greu de estimat. Am participat și eu, ca unul care consideră că elevii nu înțeleg matematica și pentru că nu citesc, la activitățile școlii mele. Încă o dată s-a dovedit că API știe să facă activități frumoase, inedite, atractive. Îi felicit public pe toți colegii mei implicați!
Trăim în era digitală, iar codurile QR nu mai reprezintă o noutate. Le vedem peste tot, pe pliante, broșuri, materiale de promovare sau pe clădiri, monumente sau alte obiective turistice. Oricine posedă un telefon inteligent (mai e cineva care nu are în dotare un astfel de device?) poate, printr-o aplicație sau direct prin camera foto a aparatului să acceseze informațiile ”ascunse” în spatele codului. Primul QR Code (prescurtarea de la Quick Response) a fost creat în 1994 de către o companie japoneză, iar de atunci, standardul de codare s-a răspândit rapid. Utilitatea lui nu a ocolit nici domeniul promovării turistice, așa că nu trebuie să ne mire faptul că din ce în ce mai multe obiective ce au potențial turistic sunt marcate cu astfel de coduri. De curând, și la Zalău au apărut plăcuțe QR Code, montate pe câteva clădiri de patrimoniu sau pe câteva monumente.
Să ne (re)întoarcem la clasici! Astfel, nu vom fi dezamăgiți niciodată. Citesc, în aceste zile, pentru a treia oară, ”Timaios” de Platon, după ediția din 1993 coordonată de Petru Creția și apărută la Editura Științifică.
Joi, 17 februarie 2022, la ora 16, la Castelul Károlyi din Carei, va fi vernisată expoziția de fotografie „Sălaj – Frumusețe, Tradiție, Poveste”- ediția a IV-a 2021.
