Despre Holocaust cu Daniel Stejeran, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord

Sălajul, atât cel actual cât și cel anterior anului 1920, a fost și este un județ multicultural. Aici trăiesc în armonie români, maghiari, romi, slovaci și evrei. Din îngemănarea obiceiurilor, a tradițiilor și culturii fiecărei etnii a rezultat un mix cultural ce dă farmec acestor locuri binecuvântate. Chiar dacă raporturile etnice s-au schimbat de-a lungul istoriei, credem că este de datoria noastră să cunoaștem cultura și civilizația celor alături de care conviețuim. Blogul Foto-Travel a scris mai multe articole de promovare a valorilor cultural-istorice a diferitelor comunități. Continuând acest demers, alocăm articolul de față comunității evreiești, care aproape a dispărut ca urmare a Holocaustului. Am stat de vorbă cu domnul Daniel Stejeran, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, vrând să aflăm ceea ce din păcate nu se învață la școală. Poate că așa, cunoscând adevărata istorie a Holocaustului din Transilvania de Nord, noi cei de astăzi vom fi atenți ca asemenea grozăvii să nu se mai întâmple niciodată.

Interviul are loc la câteva zile de la un eveniment important ce a avut loc la Șimleul Silvaniei - Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului (despre care am scris aici), în anul în care se împlinesc 70 de ani de la deportările evreilor din Transilvania de Nord la lagărul de la Auschwitz-Birkenau.

Acest material este ilustrat cu poze realizate la Sinagoga din Șimleul Silvaniei, sediul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, dar și la vechea școală evreiască, acolo unde funcționează Centrul Cultural Shalom și unde este expusă temporar expoziția dedicată Holocaustului.

Foto-Travel: Chiar dacă toată lumea (crede că) cunoște semnificație termenului ”Holocaust”, cum definește un specialist acest termen?

Daniel Stejeran: Întrebarea este bună pentru că avem de-a face în primul rând cu doi termeni: acela de Holocaust care provine din limba greacă ”holos” și ”kaustos” și înseamnă ”ardere completă”. De fapt termenul de holocaust se referă la un aspect,  mult înainte de cel de-al doilea război mondial, când comunitățile evreiești trebuiau să-și aducă sacrificiul suprem înaintea lui Dumnezeu – arderea de tot.  Strict la perioada aceea se referă termenul de holocaust. Avem un alt termen, acela de ”Shoah” care înseamnă în ebraică un eveniment terifiant și acest termen se referă strict la ceea ce s-a întâmplat cu uciderea în masă a peste 6.000.000 de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial de către Germania nazistă. Așadar termenul de Holocaust a fost preluat de către cercetători, de către istorici și i s-a dat acest înțeles pe care-l are astăzi.

Ziar din Statele Unite care anunță începutul celui de-al Doilea Război Mondial

Ziar american ce prezintă ascensiunea lui Hitler

Foto-Travel: De ce sunt date diferite de comemorare a victimelor holocaustului? Ziua Internațională a Holocaustului (27 ianuarie), Ziua Holocaustului în România (9 octombrie) – ce semnificații au?

Daniel Stejeran: Sunt diferite, peste tot în lume sunt date diferite. Fiecare țară a adoptat propria dată de comemorare a victimelor Holocaustului. În unele țări, în Polonia de exemplu se comemorează victimele Holocaustului într-o altă perioadă a anului. La fel și în Israel, comemorarea are loc în lunile aprilie-mai. În România s-a stabilit o dată de către comisia de cercetare a Holocaustului din România, Institutul Wissel la data de 9 octombrie care reprezintă începutul deportărilor evreilor din România în Transnistria. Iar data de 27 ianuarie a fost stabilită de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru a comemora data de 27 ianuarie 1945 când s-a eliberat lagărul Auschwitz-Birkenau.

Steaua lui David - simbolul iudaismului, vitraliu la sinagoga din Șimleu

Foto-Travel: În ce a constat Holocaustul în Transilvania?

Daniel Stejeran: Este o întrebare la care răspunsul ar putea să dureze ore, dacă nu chiar zile. Fac o istorie scurtă: 1940 – dictatul de la Viena impune României cedarea părții de nord a Transilvaniei care este încorporată Ungariei condusă de  regimului hortyst de la Budapesta. Odată cu această cedare a teritoriului intră și primele trupe de jandarmi maghiari aducând cu ei legislația antisemită. Legislație care de la început avea prevederi stricte, li se interziceau evreilor anumite drepturi- eu le spun  întotdeauna drepturi umane pe care le aveau ceilalți cetățeni ai Transilvaniei de Nord și ai Ungariei.

Foto-Travel: Dar înainte de cedarea Ardealului, în Regatul României exista o mișcare antisemită?

Daniel Stejeran: Mișcarea antisemită exista. Cazuri au fost semnalate și la mișcările studențești de la Oradea și Cluj-Napoca din anii 1920-1922.  De fapt chiar și teoria rasială a lui Hitler exista cu mult înainte ca el să ajungă la putere în Germania. A fost destul de simplu ca pe fondul războiului și a situației economice precare din Europa să se găsească un ”țap ispășitor”, teorie care îi făcea pe evrei direct responsabili de aceste probleme.

Foto-Travel: Să revenim la Transilvania de Nord.

Daniel Stejeran: Una dintre formele dure de manifestare antisemitismului în Transilvania de Nord a fost perioada 1941-1942 când li se interzice evreilor unele drepturi umane, pe urmă o măsură antisemită resimțită de către aceste comunități a fost aceea de obligare a purtării unui semn distinctiv, acea stea galbenă, steaua lui David. Măsurile au culminat cu deportarea la muncă forțată a tuturor bărbaților cu vârstă cuprinsă între 16 și 60 de ani. Iar în final se știe, după 19 martie 1944 când Ungaria devine parte integrantă a Germaniei, măsura soluției finale a fost impusă și Ungariei și implicit și Transilvaniei de Nord. Ce înseamnă această ”soluție finală”? Însemna pur și simplu adunarea tuturor evreilor în ghetouri și deportarea lor în lagărele de exterminare unde se știe ce a urmat. Asta este pe scurt o istorie a Holocaustului din Transilvania de Nord. Bineînțeles fenomenul este mult mai complex și necesită o abordare mult mai detaliată.

Foto-Travel: Șimleul Silvaniei se află pe harta Holocaustului din România. Cum s-au petrecut aici lucrurile?

Daniel Stejeran: Ce se poate spune despre Șimleul Silvaniei? Că a fost un loc unic, și când spun  un unic nu o spun în sensul bun. A fost unic prin cruzimea și duritatea  celor care conduceau măsurile de adunare a evreilor, de deportare a lor, pe urmă transportul efectiv către lagărul de concentrare. În luna aprilie 1944, Consiliul care se ocupa de problema evreiască a stabilit ca ghetoul să fie amplasat la Șimleu. De ce la Șimleu și nu la Jibou? Deoarece la Șimleu era a doua comunitate evreiască ca importanță numerică și  istorică a județului Sălaj (comitatul Sălaj). La Tășnad care atunci făcea parte din Sălaj, era cea mai mare comunitate. Ghetoul a fost amplasat la Cehei, într-o zonă mlăștinoasă, înconjurat cu un gard de sârmă ghimpată, pe locul fostei fabrici de cărămidă  numită Klein. Era un spațiu ales astfel încât cei de acolo să nu aibă contacte cu exteriorul. Din cei 14.000 de evrei ai județului Sălaj la recensământul din 1940, au fost duși în ghetou în jur de 8.000. Și aici dacă scădem numărul bărbaților care au fost luați anterior la muncă forțată, rămân acasă femeile, copiii, bătrânii, cei care nu puteau munci. Toți au fost duși în ghetou iar după 3-4 săptămâni, au fost deportați la Auschvitz-Birkenau, în Polonia aflată sub ocupație germană. Revin la Ghetoul de la Cehei. Am spus că a fost un fenomen unic pentru că cruzimea conducătorilor a fost fără margini și s-a stabilit asta în urma procesului de la Cluj din 1945 că acest ghetou a fost cel mai dur din Transilvania de Nord. Știm din mărturiile supraviețuitorilor și a martorilor oculari care se aflau în zonă că în ghetou bătăile erau zilnice, că se făceau percheziții în toate formele pe care ți le puteai imagina pentru a scoate cât mai multe informații de la evrei, pentru ca aceștia să spună unde și-au ascuns bunurile. Există un caz terifiant despre care știm, cu toate că nu am găsit poza respectivă: într-o zi conducătorul acestui ghetou Krasnai Vasile care era și un fel de pretor, conducător al trupelor de jandarmi, i-a fotografiat pe evreii din ghetou în timp ce aceștia își făceau necesitățile fiziologice. Fotografia respectivă a fost expusă în vitrina unui magazin central din Șimleul Silvaniei. Sub poză scria ”asta e morala jidovilor în ghetou”.

Pod de fier peste râul Crasna în apropiere de Cehei

Zona în care era amplasat Ghetoul de la Cehei

Foto-Travel: Ce se știe de această fotografie?

Daniel Stejeran: Există informații că fotografia a existat, dar nu am intrat încă în posesia ei. Vă dați seama că ar fi un document important, ar fi istorie și pentru noi. Sunt supraviețuitori care au povestit cele întâmplate în ghetou și sunt martori oculari care au văzut fotografia. Asta este o lecție de istorie orală, care poate fi probată prin ceea ce au spus cei care au văzut. Sunt declarații ale celor care au participat inclusiv la procesul de la Cluj din 1945.

Foto-Travel: La Șimleul Silvaniei s-a păstrat o sinagogă, ce este transformată azi în Muzeul memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord. Care este istorie acesteia?

Daniel Stejeran: Istoria sinagogii începe la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu construcția ei în anul 1880. Ea a aparținut comunității evreiești ortodoxe din Șimleu. La recensământul din 1930, comunitatea evreiască din Șimleul Silvaniei număra aprosimativ 2000 de persoane însă nu se poate spune cu exactitate câți evrei erau pe la 1880 datorită faptului că mulți dintre ei erau afiliați curentului maghiar; la recensământ se declarau când evrei, când maghiari. Dar cu siguranță știm că exista o comunitate puternică care a construit o sinagogă. Aceasta este singurul monument istoric rămas în județul Sălaj pentru cultul mozaic și în aceeași perioadă începe dezvoltarea socio-economică și culturală a comunității. Se mai construiesc încă două sinagogi în Șimleul Silvaniei, una aparținând comunității evreiești conservatoare și cealaltă a comunității neologe. Distincția dintre cele trei este că cea ortodoxă își respectă tradiția, religia cu strictețe, cea neologă adoptă și se integrează în societatea de masă încercând să fie mai deschisă, iar comunitatea conservatoare păstreză câteva elemente de ici și de colo dar merge pe calea ei. Așa cum spuneam, în Șimleul Silvaniei existau trei sinagogi și 10 case de rugăciune răspândite în jurul orașului. Comunitatea evreiască era în expansiune și erau nevoie de aceste case de rugăciune, respectiv sinagogi. Atunci ca și acum, locul în care evreii comunicau, socializau era și este sinagoga. Sinagoga este mai mult decât un loc de rugăciune, este un loc de întâlnire și de asemenea joacă și rolul de tribunal, acolo rabinii stabilesc legile, pedepsele sau normativele legislative pentru membrii comunității.

candelabrul din Sonagoga de la Șimleul Silvaniei

Foto-Travel: A trecut războiul și sinagoga a rămas în picioare.

Daniel Stejeran: A rămas în picioare este un fel de a spune. Au rămas zidurile și o parte din acoperiș. În perioada comunistă între anii 1964-1968 când întreaga comunitate evreiască șimleuană compusă în mare parte din supraviețuitori ai Holocaustului alege să plece, existând acea breșă în interiorul Partidului Comunist care le-a dat voie să plece contra unei sume de bani, au lăsat în urmă tot ce au agonisit. Rămân în urmă clădiri goale, abandonate, probabil că primăriile sau statul român nu și-a asumat îngrijirea lor astfel că le-au lăsat pradă timpului și celor care vroiau să facă ceva cu acestea. Așa s-a transformat și sinagoga din Șimleu în depozit de materiale de construcții, apoi depozit de alimente. După căderea regimului comunist, prin anii 1995 clădirea a fost abandonată. Prin 1998-2000 s-a luat decizia vânzării acestui spațiu, râvnit de mulți întrucât era în centrul orașului. În ultimul moment sinagoga a fost salvată de la distrugere grație eforturilor depuse de doctorul Pușcaș și a presiunilor opiniei publice. Primăria a decis păstrarea acesteia ca monument istoric. În anul 2005  s-a decis transformarea sinagogii în primul Muzeu al Holocaustului din Transilvania de Nord. Aici au colaborat mai mulți factori: doctorul Pușcaș a pus mâna pe telefon și a sunat unde trebuia, Federația Comunităților Evreiești din România în posesia căreia se găsea terenul s-a sesizat și a cerut clădirea înapoi de la Primărie. După ce a primit-o a dat-o cu titlu de împrumut de comodat Asociației Memoriale ”Hebraica” din Nușfalău. Asociația ”Hebraica” din Nușfalău s-a născut odată cu vizita în locurile natale ale doctorului Alexander Hecht din New York, fiu al unor supraviețuitori al Holocaustului din Nușfalău. Împreună cu arhitectul Adam Aaron Wapniak  a realizat un proiect de restaurare a sinagogii și a înființat în Statele Unite Jewish Arhitectural Heritage Foundation. Cele două asociații au încheiat un contract de comodat cu Federația Comunităților Evreiești din România și așa s-a născut acest Muzeul al Holocaustului.

Sinagoga Șimleu - plafonul și galeria de la etaj

  

Foto-Travel: Unde este acum expoziția de bază a muzeului?

Daniel Stejeran: Expoziția poate fi vizitată în vechea școală evreiască. Nu am mutat încă expoziția pentru că se mai lucrează la renovarea sinagogii. Mai sunt lucrări de realizat  la exterior, sperăm ca până în luna mai când vom comemora 70 de ani de la deportările din ghetoul de la Cehei, expoziția permanentă să revină în sinagogă.

Sinagoga de la Șimleu - peretele din față văzut de la etaj

Detaliu din fresca originală

Vedere de la galeria de la etaj

Foto-Travel: Ce ne puteți spune de acele deportări?

Daniel Stejeran: În perioada mai – iunie 1944, acum 70 de ani, au fost efectuate trei transporturi de la Șimleul Silvaniei spre lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Între 16 mai și 27 iunie 1944, au fost efectuate 45 de transporturi pe cale aferată din ghetourile din Transilvania de Nord și Ungaria. Toate au trecut prin orașul Kosice (Kassa în maghiară sau Cașovia în română) aflat azi pe teritoriul Slovaciei. Există o evidență clară a numărului de evrei din fiecare transport, conform documentelor din gara Kosice. Din Șimleul Silvaniei, de fapt din ghetoul de la Cehei au plecat transporturile în datele de 31 mai (3106 evrei), 3 iunie (3161 evrei) și respectiv 6 iunie (1584 de evrei).

Exponate din cadrul muzeului

Foto-Travel: Să revenim la Muzeu. Ca în fiecare muzeu trebuie să existe exponate care țin capul de afiș al unei expoziții. Aici, la Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, care sunt acele piese reprezentative?

Daniel Stejeran: Fiind un muzeu al Holocaustului, sunt poze în marea lor majoritate ale familiilor evreilor din Transilvania de Nord și a celor din Șimleu pe care am reușit să le recuperăm. Unii dintre cei care au ajuns în casele evreiești de altădată au găsit poze rămase în urma familiilor sau ascunse în diferite locuri, au venit și le-au donat. Ceea ce este important aici este faptul că membrii comunității evreiești își notau pe fiecare poză și pe fiecare carte aspecte din viața lor de familie, numărul de membrii, numele, anul nașterii și așa ne putem face o ideea despre cum a fost viața comunitară în acea vreme. Pe lângă aceste documente locale, majoritatea fotografiilor au fost primite de la Muzeul Holocaustului de la Washington, ei au cea mai mare arhivă, cea mai mare bază de date în acest sens. Noi am primit dreptul de a folosi exponatele lor, cele referitoare la Transilvania de Nord, cu toate explicațiile necesare pe care noi am încercat să le reproducem. Mai avem materiale audio-video, mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului din Șimleul Silvaniei și Transilvania de Nord. S-au făcut ample cercetări, de exemplu de către Institutul de Istorie Orală din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”, respectiv Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Odată cu amenajarea expoziției în sinagogă, toate aceste materiale vor fi la dispoziția vizitatorilor. Ne dorim ca impactul să fie mult mai mare prin folosirea jocurilor de lumini și umbre. Am văzut foarte multe concepte, avem multe idei, sperăm să le putem pune în aplicare.

evreul Lax Joszi - salvat de șimleuanul Alexandru Cherecheș

scrisul lui Alexandru Chereceș pe spatele pozei

Foto-Travel: De unde resursele financiare? Care este implicarea Ministerului Culturii?

Daniel Stejeran: Finanțarea vine din surse private dar din când în când ne ajută și Primăria Șimleul Silvaniei în funcție de bugetul alocat. Mai vin bani și din donații sau din proiectele internaționale. Avem proiecte internaționale, de exemplu cu cei de la The Conference of Jewish Material Claims Against Germany. Este o fundație foarte mare care primește compensații în urma războiului de la statul german și le redistribuie în programe de educație. Ministerul Culturii nu are nimic de a face cu Sinagoga din Șimleul Silvaniei, asta pentru că aceasta fiind un monument istoric de categoria B, astfel încât ministerul nu-și asumă responsabilitatea întreținerii acesteia. Ne dorim ca în acest an să facem toate demersurile pentru ca Muzeul să fie recunoscut ca instituție muzeală de către Ministerul Culturii.

carte în limba ebraică

Foto-Travel: Mai există comunitate evreiască în Sălaj? Care sunt asociațiile culturale ale evreilor din Sălaj?

Daniel Stejeran: Mai există comunitate, din păcate mică și haideți să-i spunem o comunitate mixtă, rezultată din căsătorii mixte. După război, cei care au preferat să rămână aici s-au căsătorit cu ne-evrei și așa au luat naștere aceste familii. Cu toate acestea, această comunitate mică care numără aproximativ 50 de membri, încearcă să-și  păstreze ritualurile și religia în măsura în care pot. Pentru sărbătorile religioase există sinagoga din Șimleu. Deși este muzeu, spațiul pentru rugăciune este păstrat tocmai în acest sens. Există și un rabin care vine din Israel și care ajută comunitatea la partea religioasă.

Foto-Travel: Ce activități educative desfășurați în cadrul Muzeului? Dacă muzeele nu vin cu o componentă educativă care să-i atragă pe tineri, i-ai pierdut.

Daniel Stejeran: La acest capitol stăm bine. În fiecare an organizăm două evenimente internaționale tocmai cu scopul atragerii a cât mai multor tineri și în special a cadrelor didactice tinere care să ducă mai departe ceea ce au învățat la cursurile noastre. Avem un concurs inițiat în anul 2006, ”Memoria Holocaustului” la nivel de olimpiadă. A fost inițiat în colaborare cu Inspectoratul Școlar prin inspectorul de atunci domnul profesor Ciocian Ioan și prima ediție s-a desfășurat la Șimleul Silvaniei. Referitor la componenta educațională a muzeului, intenția noastră nu este doar aceea de a-i aduce pe tineri la muzeu și a le arăta preț de o oră exponatele. Vrem să atragem tânăra generație cu alte forme educaționale. Evenimentul pe care l-am organizat în 26 ianuarie 2014, și-a propus ca prin intermediul artei, a poeziei, a cântecului să aibă acest impact. Încercăm să atragem câți mai mulți tineri să conștientizăm opinia publică despre importanța studierii acestui fenomen, în primul rând pentru a nu mai repeta greșelile trecutului și în al doilea rând pentru construcția viitorului nostru. Acestea cred eu că sunt pârghiile cele mai importante. A veni și a vedea, da este important și poate că ajută mai mult decât a sta în clasă și a vorbi despre Holocaust, dar ideea este de a încerca să formăm generațiile tinere în scopul binelui. 

Vechea școală evreiască din Șimleul Silvaniei