Campania publică ”Salvați istoria națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu” prin care oameni cu suflet mare și cu dragoste față de istoria națională, suplinesc lipsa de acțiune a oficialităților, a ajuns într-un punct important. Un punct crucial, în care trebuie luată o decizie. Continuarea lucrărilor sau întreruperea acestora? Acum este nevoie mai mult decât oricând de mobilizarea tuturor acelora care vor să dea o mână de ajutor. Conștienți fiind de importanța acestui moment, redăm în continuare un material al Echipei de Campanie publicat de Sălajul Pur și Simplu.
Ne aflăm într-o situație delicată și știm asta. Nu mai sunt bani, iar lucrările continuă, lucru care face ca presiunea să fie și mai mare. Dorința de a nu lăsa ca acoperișul să se prăbușească, punând în pericol lucrările de până acum, ne-a adus în fața unei decizii capitale. În urma primirii situației lucrărilor aferente lunii februarie, care este în valoare de 39.700 lei, putem să plătim 32.600 lei, rămânând un rest de plată ce va fi adăugat la factura din luna martie. În urma unor discuții purtate pe acest subiect cu reprezentanții firmei care au contractat lucrarea, aceștia s-au arătat dispuși să lucreze și în luna martie, iar actuala datorie plus costurile viitoarelor lucrări ,să fie achitate eșalonat. Mai pe scurt, avem o datorie de 7.100 lei, iar luna martie a început cu noi lucrări care așteaptă să fie plătite, iar noi nu mai avem bani. Dată fiind situația de față am fost puși în dificultatea de a alege dacă vom continua ori dacă vom opri lucrările la Casa Memorială „Iuliu Maniu”.

Nu a fost o decizie ușoară. Puteam să
oprim lucrările și să ne plătim datoriile în cel mai scurt timp, însă pierdeam
firma care pleca să-și contracteze alte lucrări. Firma ar fi putut să revină
abia la toamnă. De asemenea, specialiștii implicați în proiect au avertizat că
anumite lucrări deja începute, dar nefinalizate, riscă să se deterioreze și să
ajungă la stadiul inițial. Cea de-a doua variantă, cea pe care am și ales-o, a
fost să lucrăm în continuare și să plătim eșalonat, lucru care ne forțează să insistăm
și mai mult, încercând să atragem cât mai multe donații care să poată acoperi
costurile lucrărilor deja demarate.
Riscul de a vedea că tot ce am clădit
până acum s-ar putea risipi, că munca și strădania nu numai a noastră, ci a
tuturor celor care ne-au sărit în ajutor, s-ar putea distruge, ni s-a părut
crunt și nemilos, așadar, am decis să continuăm. Sperăm că vom reuși, cu
ajutorul dumneavoastră, să adunăm banii necesari fiecărui pas din proiect
pentru că deja ne-ați demonstrat că împreună se poate.
„Ieri (vineri, 4 martie n.r.) am mai comandat materiale, am vorbit cu electricianul să vină și să introducă tuburile pentru curent acolo unde este necesar. E sâmbătă și muncitorii tencuiesc cu spor”, transmite parohul Cristian Borz.

La finele săptămânii trecute, în cadrul vizitei pe care
premierul României, Dacian Cioloș, a avut-o la Zalău, a promis că va aloca
fonduri guvernamentale pentru Casa Memorială „Iuliu Maniu”, în vederea
pregătirii Centenarului Unirii. Ne-am dori ca fundamentul acestor promisiuni să
fie dorința sinceră de a face ceea ce poate să facă, în calitate de tehnocrat
care n-ar trebui să poată fi bănuit de părtinire politică, pentru Sălajul din
care provine. Vom urmări cu foarte mare atenție evoluția promisiunii dată la
Zalău. Suntem rezervați, pentru că de peste 15 ani promisiunile curg gârlă și
cam atât, dar sperăm și noi. Până una alta singura noastră bază reală sunteți,
în continuare, voi românii cu suflet, de peste tot din lume, care ați înțeles
că istoria națională trebuie salvată și păstrată vie pentru generațiile
următoare.
Hai să aducem din nou viaţă în Casa
„Iuliu Maniu”!
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208
5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj.
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu