duminică, 15 iulie 2012

Impresii de călătorie (15) - Lacul Bled (Slovenia)


Lacul Bled este un lac glaciar format prin retragerea ghețarului Bohinj, care a lăsat în urmă un bazin lung de 2 km, lat de 1,3 km și adânc de 30 de metri. Situat la poalele Munților Alpii Iulieni, lacul Bled este înconjurat de un peisaj magnific, fiind considerat pe bună dreptate unul dintre cele mai frumoase lacuri din Europa și chiar din lume.
Frumusețea locului este dată și de micuța insulă pe care se află Biserica de Pelerinaj ”Adormirea Maicii Domnului”, datând din 1565,  înconjurată de vegetație bogată.


duminică, 8 iulie 2012

Impresii de călătorie (14) - Cetatea Bled (Slovenia)


Bled este o frumoasă stațiune situată în partea de nord-vest a Sloveniei, la marginea Parcului Național Triglav (Triglavski Narodni Park), la poalele Alpilor Iulieni. Cel mai înalt vârf este Triglav care măsoară 2864 metri, fiind faimos și pentru că imaginea lui este pe stema Sloveniei dar și pe moneda de 50 eurocenți. Distanța dintre capitala Ljubljana și Bled nu este mai mare de 50 km.

Localitatea, care a devenit ulterior o stațiune foarte căutată atât în perioada Iugoslaviei cât și acum, s-a dezvoltat în jurul lacului glaciar cu același nume. Lacul Bled (Blejsko Jezero) este faimos în întreaga lume datorită frumuseții copleșitoare a insulei din mijlocul acestuia.

Cetatea Bled

joi, 5 iulie 2012

Impresii de călătorie (13) - Castelul Predjama (Slovenia)


La mai puțin de 10 kilometri de Peștera Postojna, sus în munte, se află unul dintre cele mai faimoase castele din Slovenia: Castelul Predjama (Predjamski Grad). Este situat la intrarea unei peșteri naturale, fiind astfel construit încât se identifică până la contopire cu piatra muntelui. Însăși denumirea lui provine din felul în care este amplasat: ”pred” – înseamnă înaintea, în fața iar ”jama” – înseamnă peșteră. Deci, Predjama se poate traduce ”în fața peșterii”.
Castelul Predjama
Este unul dintre cele mai spectaculoase și romantice castele pe care le-am văzut vreodată, fiind unic în lume datorită amplasamentului său. Figurează în mai multe topuri de profil, atât din Europa cât și din lume.

luni, 2 iulie 2012

Impresii de călătorie (12) - Peștera Postojna


Slovenia este renumită printre altele și prin relieful carstic (Podișul Karst din Slovenia a dat numele reliefului) situat în partea sud-vestică a țării, la granița cu Croația și Italia. Relieful carstic este caracterizat prin numeroase peșteri, grote și avene, unele de-a dreptul spectaculoase. Aici, în Slovenia, există nu mai puțin de 8.500 de peșteri.
Existența pe teritoriul Sloveniei a Peșterii Postojna (Postojnska Jama), popularitatea de care aceasta se bucură în rândul turiștilor, a constituit unul din pretextele excursiei efectuate la începutul lunii iunie. Peștera este recunoscută ca fiind cea mai lungă din Slovenia (peste 20 de kilometri de galerii), cea mai vizitată (peste 600.000 de vizitatori anual) și cea mai renumită din Europa. Trei superlative ce constituie tot atâtea argumente pentru a o vizita.

duminică, 1 iulie 2012

Impresii de călătorie (11) - Ljubljana

Ljubljana, este capitala Sloveniei și cel mai mare oraș al țării. Este un oraș accesibil din punct de vedere al distanței la care este situat față de România. De la frontiera vestică a țării, sunt 850 kilometri până în capitala Sloveniei. Distanța poate fi lejer parcursă în 10-11 ore, datorită faptului că odată trecută granița cu Ungaria, intri pe autostrada M3 la Nagykálló sau pe M35 la Debrecen.  Cu mici porțiuni de drum expres, unde viteza maximă legală este de 90 de kilometri la oră, în zona frontierei ungaro-slovacă, restul distanței este parcurs doar pe autostradă. Noi am urmat traseul Zalău-Carei-Nagykálló-Budapesta-Balaton-Nagykanizsa-Letenye-Lendava-Maribor-Ljubljana.



luni, 25 iunie 2012

Impresii de călătorie (10) - Slovenia în trei zile


În ultimii 4-5 ani am avut șansa să călătoresc destul de mult. Am vizitat numeroase orașe și locuri din diverse țări. Fiecare loc vizitat a însemnat o experiență cultural-turistică în plus, fiecare loc vizitat a rămas adânc impregnat în memorie. Dar parcă nicio altă țară nu m-a impresionat mai mult decât Slovenia.
biserică în Slovenia
Slovenia, este o țară mică, situată în Europa Centrală, în spațiul ex-iugoslav. Se învecinează cu Ungaria la est, cu Austria la nord, cu Italia la vest și Croația la sud și est. Are ieșire la Marea Adriatică. Ca suprafață este situată pe locul 154 între statele lumii (comparativ, România se află pe locul 84). Cu o populație de doar 2 milioane de locuitori, Slovenia are totuși cel mai ridicat PIB dintre fostele țări comuniste. Este membră a Uniunii Europene din 2004.
Ce mi-a plăcut la acestă țărișoară? Aș putea spune simplu: totul. În primul rând are o infrastructură demnă de invidiat. Are o rețea de autostrăzi dispuse pe direcțiile Nord-Sud și Est-Vest care fac legătura cu țările vecine. Calitatea acestora este una dintre cele mai bune din Europa. Infrastructura rutieră nu se limitează doar la autostrăzi, drumurile europene, cele naționale și chiar și cele secundare sunt excepționale. Am avut ocazia să le testez, GPS-ul meu avea setat ”cel mai scurt traseu” așa că m-a purtat inclusiv pe drumuri forestiere (și ce drumuri!!).

Sălajul turistic (9) - Monumentul de la Guruslău


La 12 kilometri de municipiul Zalău, pe drumul european E 81, se află pe dealul Guruslăului, monumentul ridicat în cinstea victoriei din 3 august 1601 a lui Mihai Viteazul împotriva lui Sigismund Báthory.

Bătălia a avut loc în contextul istoric în care Mihai Viteazul își vedea năruit  visul de unitate a celor trei provincii românești. În urma înfrângerii de la Mirăslău din toamna anului 1600, polonezii au ocupat Moldova și l-au impus pe tron pe Ieremia Movilă. Mihai a pierdut și bătăliile de Bucov și Curtea de Argeș, astfel că domn al Țării Românești a devenit Simion Movilă. În Transilvania, Sigismund Báthory a revenit pe tron, ceea ce afecta interesele politice ale Imperiului Habsburgic. În acest context, împăratul Rudolf al II-lea, aliat al lui Mihai Viteazul îl întâlnește pe acesta la Praga (1-5 martie 1601). Îl sprijină financiar în vederea formării unei armate de 10.000 de oameni care alături de alți 8000 de soldați imperiali sub comanda lui Giorgio Basta se vor confrunta la 3 august 1601 cu armata lui Sigismund Báthory, la Guruslău, foarte aproape de Zalău. Acestea sunt faptele istorice. Pentru mai multe detalii, recomand articolul lui Ancu Damian ce poate fi citit aici.
sau cel al lui Györfi Deák György pe care-l puteți citi aici.

marți, 19 iunie 2012

Impresii de călătorie (9) - M3 Outlet Center Polgár


Nu sunt adeptul conceptului de "turism de shopping", deși nu-mi displace total ideea. Nu urmăresc obsesiv disconturile din marile magazine și nici nu le vânez.
Însă, în călătoriile mele merg la shopping, deși acesta activitate este pe plan secund. Relativ aproape de granița României (pentru cei care locuiesc în vestul țării) există deschis de câțiva ani, aproape de Polgár, în Ungaria, M3 Outlet Center.



luni, 18 iunie 2012

Locurile prin care am fost (2)

Căutam de mult pe internet o aplicație care să mă lase să colorez țările pe care le-am vizitat. Iată ce am găsit la adresa http://www.imapbuilder.com/. Este o aplicație on-line cu multiple posibilități, în care poți să creezi harta ta și să o personalizezi cum vrei. Încă nu m-am descurcat cu exportul acesteia, ceea ce am reușit este doar o captură de ecran.

Pentru ceea ce vroiam să arăt, este deocamdată suficient. Așadar, pe harta Europei, am marcat cu roșu țările pe care le-am vizitat. Acestea sunt în ordine alfabetică: Austria, Belgia, Cehia, Croația, Italia, Luxemburg, Portugalia, România (desigur), Slovacia, Slovenia, Spania și Turcia. Prin tări vizitate, înțeleg acele țări în care am vizitat cel puțin o localitate și în care am stat cel puțin o zi.

Apoi sunt tări tranzitate ca de exemplu Germania și Bulgaria, pe care nu le consider ca fiind vizitate. Pe acestea le-am colorat în galben.

Ceea ce a rămas colorat in albastru, sunt țările în care nu am ajuns încă. Sper ca în anii următori, să pot colora în roșu toată Europa (fară nicio aluzie la schimbările politice din ultima vreme!!)

vineri, 15 iunie 2012

Impresii de călătorie (8) - Vállaj


Am mai spus-o și cu alte ocazii, Ungaria este o țară minunată, cu locuri superbe, cu o moștenire cultural-istorică demnă de invidiat. Și ceea ce este cel mai important, este la mică distanță de România, mai ales dacă locuiești în partea ne nord-vest a țării. Am traversat de nenumărate ori Ungaria, mai ales după intrarea României în Uniunea Europeană.

Nu se poate să nu remarci, cu oarecare invidie, că încă de la graniță localitățile lor au un alt aspect, mult mai curat și mai îngrijit. Șoselele sunt nedete ca în palmă, între șosea și rândul de case există o zonă tampon cu spațiu verde, există piste de biciclete.

De când ungurii au extins rețeaua de autostrăzi spre vest, m-am obișnuit să ies din țară pe la punctul de trecere a frontierei de la Urziceni, situat la doar câțiva kilometri de Carei. Prima localitate din Ungaria, după ce treci frontiera este Vállaj din Comitatul Szabolcs-Szatmár-Bereg. 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...