Penultimul episod al documentarului BBC ”Noua Europă a lui Michael Palin” se intitulează ”La pas prin Polonia”. Cea mai mare dintre țările fostului Pact de la
Varșovia, Polonia, a avut o istorie tumultoasă. După ce în Evul Mediu a fost,
prin unirea cu Lituania, unul dintre cele mai mari regate europene, țara a fost
aproape desființată de pe hartă în 1939 când a fost invadată din vest de
Germania nazistă iar din est de Rusia comunistă. După anii grei de ocupație
comunistă, Polonia a renăscut grație credinței și mișcărilor sindicale din anii
70. Astăzi, este o țară prosperă, care a știut cum să gestioneze ”moștenirea
comunistă” și cum să-și creeze loc în marea familie europeană.
Traseul prin Polonia, Slovacia și Germania de est. Sursa foto: http://palinstravels.co.uk/static-206 |
Călătoria lui Palin începe în apropiere de Gdansk, la Westernplatte – acolo unde la 1 septembrie 1939 începea
cel de al doilea război mondial. ”Schimbând un tiran cu altul” după război, polonezii n-au dus-o deloc mai bine, până în 1970, când un electrician pe nume
Lech Walesa a reușit să legitimeze lupta sindicatului ”Solidaritatea”. După
revoluția înăbușită din Ungaria din 1956, era rândul polonezilor să se revolte
împotriva represiunii comuniste. Ca și acum 42 de ani, porțile șantierului
naval de la Gdansk sunt pavoazate cu stindardul sindicatului ”Solidaritatea” și
cu portretul Papei Ioan Paul al II-lea. Aici, la Gdansk, Michael Palin are o
întrevedere cu fostul președinte polonez cu care rememorează momente importante
din istoria țării. La 63 de ani, recunoaște că cele mai bune lucruri sunt
”mâncarea bună, un vin bun și femeile frumoase”. Libertatea și democrația, sunt
în opinia lui Lech Walesa principalele câștiguri ale Poloniei de astăzi.
Următoarea oprire are loc la Elblag,
port la Marea Baltică. Aici trăiește una dintre cele mai interesante experiențe.
Face o călătorie cu vaporul pe canalul Elblag – Ostroda. Canalul, deschis în
1872, prezintă o ciudățenie. Datorită diferenței de nivel de până la 100 de
metri, pe unele secțiuni, vaporul este trecut pur și simplu peste deal
printr-un sistem ingenios de șine și cabluri. Este foarte ciudat să vezi un
vapor plin de pasageri care trece dealul. Tot în Elblag, Palin își dovedește
calitățile actoricești participând într-un spectacol de stand up comedy alături
de trupa Ani Mru Mru.
Cu trenul pleacă la Varșovia,
capitala Poloniei. Este impresionat de faptul că deși orașul a fost distrus în
proporție de 85% în timpul războiului, acesta și-a refăcut vechea piață exact
cum a fost în secolul al XVIII-lea. O ”cicatrice” în arhitectura orașului a
rămas Palatul de Cultură, o gigantică construcție în stil stalinist ce domină
orașul. Interesant este că silueta mastodontului de beton a devenit simbol al
orașului. Din turn, are o panoramă excelentă asupra Varșoviei. Tot aici
vizitează Sala Congresului unde aveau loc ședințele partidului comunist. Ironia
este că în acea sală au cântat artiști ca Bob Dylan sau au fost organizate
concursuri ca Miss World. Întâlnirea cu Kevin Aiston, un englez din Londra stabilit aici, la Varșovia
este emoționantă. Palin descoperă că nu doar polonezii au invadat Anglia ci și
reciproc, mulți englezi s-au stabilit în Europa de est.
Poznan este un alt mare oraș, complet refăcut
după război. Piața centrală are un farmec aparte. De aici, conduce un tren de
persoane, tras de o locomotivă cu aburi. În uniforma PKP – a căilor ferate
poloneze, este ajutor de mecanic de locomotivă. Este o experiență gustată din
plin de Palin.
gară în Polonia |
Lângă Czestochowa se află Jasna Gora cel mai sfânt loc din
Polonia, datorită existenței aici a Madonei Negre – o icoană pictată pe o bârnă
din casa în care a locuit Isus, în Nazaret. Este o incursiune în
spiritualitatea națiunii poloneze.
Aproape de Czestochowa, se află cel mai sinistru loc din Polonia, deasupra
căruia nu zboară nicio pasăre. Este vorba de lagărul de exterminare de la Oswiecim / Auschwitz. Cinismul inscripției de deasupra porții de
intrare în lagăr, ”Arbeit macht frei” dă fiori și acum. Aici au fost
perfecționate tehnicile de exterminare în masă. Crematoriile, gardurile
nesfârșite de sârmă ghimpată, grămezile de păr uman sau de valize ce au
aparținut victimelor, toate sunt dovezi ale ororilor comise aici.
intrarea în lagărul de la Auschwitz |
Crematoriile de la Auschwitz |
La Cracovia, face o plimbare cu
un trabant. Este uimit de modul în care este construită această mașină ce a
făcut carieră în anii comunismului. Vizitează orașul comunist Nowa Huta construit de la zero de către
comuniști care au vrut astfel să arate că proletarii pot avea ”un oraș mai frumos
decât cel locuit de snobi și de călugări – Cracovia”.
Biserica Sf.Marianska din Cracovia |
Călătoria în Polonia se încheie printr-o vizită în sudul țării, acolo unde
vârfurile semețe ale Munților Tatra crează frontiera cu Slovacia. Zona din
jurul orașului Zakopane este una dintre cele mai bogate din punct de vedere
cultural și etnografic. Zona este locuită de un popor de munteni, numiți
gorali, ce au tradiții și obiceiuri unice. În localitatea Bialka Tatrazanska asistă la o nuntă tradițională. Este uimit de
frumusețea costumelor, de tradițiile și obiceiurile unice ale localnicilor.
casă de lemn tradițională în Zakopane |
Munții Tatra |
Episodul se încheie cu trecerea frontierei dintre Polonia și Slovacia, cu pluta. Admirând peisajul mirific, își iarămas bun de la Polonia și salută noua țară: Slovacia.
- episodul anterior: Vara Baltică
- episodul următor: Sfârșitul Călătoriei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu